main logo
2387

Cătușe pentru guvernare, aduse la protest. Sandu: Au făcut totul pe dos

Protestul organizat de PAS în fața Parlamentului împotriva inițiativei deputaților PSRM prin care se propune transferarea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din subordinea președintelui țării în cea a Parlamentului a durat circa 3,5 ore.

Cătușe pentru guvernare, aduse la protest. Sandu: Au făcut totul pe dosFoto: realitatea.md

S-a început dimineața, odată cu ședința Parlamentului de la 10:00, și ultimele cuvântări au fost spuse între orele 13:00 şi 14:00. Protestatarii au solicitat și alegeri anticipate, scandând: „Jos mafia!”, „Afară din Parlament”, „Anticipate”, „Șor-Dodon, la tomberon”, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md

În afară de deputați și membri PAS, au fost participat la protest și din Platforma DA și Partidul Nostru. Și-a făcut prezența și lidera PAS, președinta aleasă a Republicii Moldova, Maia Sandu, care a rugat în primul rând să fie respectate măsurile de protecție împotriva răspândirii coronavirusului.

„Dragi prieteni, noi suntem azi aici pentru a ne apăra democrația, pentru a ne apăra votul, pentru a ne apăra dreptul să avem o țară fără corupție, fără sărăcie, o țară în care să ni se facă dreptate. În același timp, noi trebuie să avem grijă de sănătatea noastră, de aceea vă rog foarte mult să purtăm masca, să păstrăm distanța, vă rog foarte mult. Dodon și actuala guvernare au făcut totul pe dos și din cauza lor avem un număr mare de oameni bolnavi de COVID-19 și tot din cauza lor trebuie să ieșim din nou în stradă în plină pandemie. Ce face această majoritate PSRM-ȘOR în situația în care țara este în plină criză pandemică, sanitară, economică, în agricultură. Oamenii mor în spitale că nu au medicamente, oamenii nu au ce mânca, trec prin timpuri grele”, a declarat Maia Sandu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării