Carp se opune separării de Ucraina pe calea aderării la UE: Kievul a plătit cu sânge
Ideea unei posibile „decuplări” între Republica Moldova și Ucraina în procesul de aderare la Uniunea Europeană a revenit în dezbaterea publică. Deputatul PAS Lilian Carp subliniat, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, că cele două state trebuie să rămână „la pachet” pe drumul european, chiar dacă Chișinăul este ușor înainte în negocieri. Separarea pare a fi profund nedreaptă, în condițiile în care Ucraina „a plătit cu sânge” pentru opțiunea sa proeuropeană.
Imagine simbolReluarea publică a subiectului a fost prilejuită de una dintre declarațiile recente ale viitorului premier al Ungariei, Peter Magyar, care a recunoscut că nu susține aderarea Ucrainei la UE mai devreme de un deceniu. Pentru Chișinău, care a pornit legat de Kiev pe drumul către UE, această poziție a Budapestei este una care estompează perspectiva aderării la Uniunea Europeană în anul 2030, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.
Parlamentarul din partea PAS a precizat că, în cadrul tuturor întrevederilor cu partenerii externi, reprezentanții Republicii Moldova pledează pentru menținerea unui parcurs comun de integrare europeană al Chișinăului și Kievului, subliniind că cele două țări nu ar trebui tratate separat în acest proces.
Lilian Carp a reamintit, în acest context, că oportunitatea actuală de apropiere de Uniunea Europeană, de care se bucură Republica Moldova, a fost generată de contextul războiului din Ucraina, motiv pentru care este legitim ca ambele state să solicite și să fie susținute pentru aderarea concomitentă la UE.
„Noi, la toate întâlnirile la care mergem și discutăm cu partenerii externi, spunem că nu ar fi bine să se divizeze integrarea europeană a ambelor țări luate la pachet. Deci, asta trebuie să înțeleagă toată lumea, pentru că oportunitatea care a apărut, a apărut datorită crizei care este astăzi în Ucraina. Și este corect ca noi să solicităm sau să rugăm ca ambele țări să fie admise în cadrul Uniunii Europene”, a menționat deputatul PAS.
Carp a admis faptul că, în prezent, Republica Moldova se află într-adevăr ușor înaintea Ucrainei în procesul de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană. În acest sens, Republica Moldova va valorifica orice oportunitate de integrare europeană care i se oferă, indiferent de evoluțiile politice sau geopolitice din regiune.
Totuși, oficialul a atras atenția că nu ar fi dezirabilă o separare a parcursului european dintre Chișinău și Kiev, pledând pentru menținerea unui proces comun de integrare. El a evidențiat că Ucraina „a plătit cu sânge” - un preț extrem de mare pentru opțiunea sa pro-europeană, făcând astfel referire la sacrificiile umane provocate de contextul războiului.
„Acum, Republica Moldova este puțin înainte pe negocieri, față de Ucraina. Și repet, noi am mai spus și nu este prima dată - egoismul politic al unei țări persistă întotdeauna, cât de mare nu ar fi prietenia între două state. Și Republica Moldova va folosi orice oportunitate de integrare, dacă va fi oferită, indiferent de situația politică și geopolitică care va fi în regiune. Dar, încă o dată reiterez, nu ar fi de dorit ca să existe această decuplare în procesul de integrare, pentru că Ucraina a plătit cu sânge pentru opțiunea sa pro-europeană”, a subliniat Lilian Carp.
Declarațiile deputatului PAS Lilian Carp au venit ca niște completări a remarcilor pe care le-a făcut mai devreme istoricul Octavian Țîcu.
Anterior, Țîcu evidențiase faptul că procesul de integrare europeană a Republicii Moldova este mai simplu, motiv pentru care ar putea apărea inevitabil discuții privind o eventuală aderare a Chișinăului înaintea Ucrainei sau chiar devansarea termenelor stabilite. În plus, valurile anterioare de extindere a Uniunii Europene, precum cele din 2004 și 2007, statele candidate erau relativ omogene și evoluau în același ritm, ceea nu poate fi spus, astăzi, despre Kiev și Chișinău.
„Cu Republica Moldova lucrurile sunt mult mai simple cred eu. Și, la un moment dat, volens nolens, va apărea această discuție legată de aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană înaintea Ucrainei sau cumva depășind termenul prestabilit. Și asta pentru că este evident că noi nu ne armonizăm în acest proces. Dacă Țările Baltice, spre exemplu, din valul doi, de după căderea comunismului, din 2004, au fost într-o armonie, fiind vorba despre un grup de state care rezonau; în 2007 - la fel, atunci astăzi discrepanțele sunt prea mari și prea evidente”, a punctat Țîcu.
Istoricul a subliniat că autoritățile de la Kiev sunt, în opinia sa, pe deplin conștiente de realitățile actuale și nu ar avea motive serioase să reproșeze Republicii Moldova anumite decizii. Chișinăul, de altfel, a manifestat solidaritate față de Ucraina pe toate dimensiunile, inclusiv prin susținerea efortului de război, poziție de sprijin care va fi indiscutabil menținută în continuare.
Totuși, ceea ce devine cu adevărat imperios necesar într-un asemenea context, este o comunicare clară și onestă între cele Chișinău și Kiev, pentru a evita eventuale neînțelegeri. Explicarea deschisă a pozițiilor și intereselor este esențială pentru menținerea unei relații corecte și funcționale între cele două țări.
„Eu cred că și colegii noștri din Ucraina sunt profund conștienți de acest lucru și nu ne pot reproșa prea multe, pentru că noi am fost solidari cu Ucraina în acest război pe toate dimensiunile. Noi am susținut efortul militar, ne-am solidarizat și vom rămâne ca atare așa. Dar lucrurile trebuie într-adevăr explicate ca noi să nu avem neînțelegeri”, a reliefat istoricul.