main logo
685

Candu: Ne rezervăm dreptul să organizăm un referendum pentru integrarea europeană

În cazul în care deputaţii din PL şi PLDM nu vor vota pentru introducerea sintagmei „integrare europeană" în Constituţie, PDM îşi rezervă dreptul de a organiza un referendum în acest sens.

Candu: Ne rezervăm dreptul să organizăm un referendum

Declaraţia a fost făcută de speakerul Andrian Candu înaintea şedinţei Legislativului, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

„Aţi auzit care au fost dezbaterile săptămâna trecută. Am amânat votul cu speranţa că totuşi unii colegi, cei din PL şi PLDM, vor înţelege şi vor intra în esenţă şi vor înţelege că e şansa momentului şi e şansa astăzi de a garanta constituţional că Republica Moldova va avea doar integrarea europeană ca model de dezvoltare.

Nu ştim cum se va finaliza acest vot. Presupunem că acest vot nu va susţinut de colegii din PL şi PLDM. În situaţia în care va fi un eşec astăzi, nu este un eşec al PDM sau al vreunui partid, dar este un eşec al politicului şi al ţării, care avea şansa astăzi să-şi creeze un viitor european.

Noi ne rezervăm dreptul şi analizăm posibilitatea ca să iniţiem organizarea unui referendum pentru integrarea europeană. Acest referendum probabil ar fi bine să fie organizat în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare pentru a economisi bani, dar exact cum o vom face, o vom reveni la acest subiect odată cu decizia Curţii Constituţionale ce ţine de posibilitatea de a organiza în timpul alegerilor parlamentare a unui referendum. Cert este faptul că nu vom renunţa la idea integrării europene şi modificarea Constituţiei pe subiectul integrării europene. Indiferent de rezultatul votului de astăzi, noi examinăm posibilitatea să organizăm acest referendum", a spus preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. 

Publika.md aminteşte că în timpul discuţiilor anterioare, care au durat aproximativ de trei ore, liberal-democraţii, liberalii, socialiştii şi comuniştii s-au pronunţat împotriva introducerii sintagmei integrare europeană.

Şeful legislativului, Andrian Candu, s-a arătat dezamăgit că interesele politice și frustrările opoziției tergiversează adoptarea unor strategii importante pentru Moldova.

Pentru a modifica legea supremă e nevoie de 67 de voturi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării