main logo
603

Candu: Moscova va susține PSRM-ul la viitoarele alegeri din Moldova

Chiar dacă purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat recent că Moscova nu va susţine niciun partid la alegerile parlamentare din R. Moldova, deși „are așteptări”, președintele Parlamentului Andria Candu crede că Rusia va fi implicată în procesul electoral autohton.

Candu: Moscova va susține PSRM-ul la viitoarele alegeri din Moldova

„Cred că acele declaraţii, ca să nu le spun mincinoase, au ascuns adevărul. Pe cine vor susţine? Pe Partidul Socialiştilor, care este la ora actuală un partid vădit prorusesc”, a declarat, ieri, în cadrul unui interviu, Andrian Candu, transmite Știri.md cu referire la ziarulnational.md

Întrebat cum vor crea democraţii o coaliţie postelectorală proeuropeană, în condiţiile în care partidele de dreapta au refuzat dialogul cu PDM, Candu a spus că „în politică niciodată să nu spui niciodată”. 

„Noi înţelegem mesajele electorale şi mesajele care vin acum în perioada preelectorală şi înţelegem confruntarea care va fi în campania electorală, dar odată ce se va încheia acest exerciţiu şi vom vedea care sunt rezultatele, sunt sigur că se vor găsi oameni înţelepţi să se aşeze la masa discuţiilor şi să găsească compromisuri, în aşa fel încât să fie creată o majoritate parlamentară proeuropeană. Ei şi-au creat un mesaj greşit, consider eu, atacând un partid şi liderii unui partid, fără să vină cu unele mesaje despre ce ar vrea să construiască pentru Moldova. Cu regret, consider că au mers pe calea greşită, calea confruntării, războiului politic, în loc să vii cu propuneri pentru cetăţeni, viitoarele politici, cum văd ei subiectele legate de energie, justiţie, educaţie, sănătate. Bineînţeles că unii lideri astăzi nu pot să-şi schimbe mesajul, odată ce l-au crescut un an-doi înainte de campania electorală. Dar dacă aceşti lideri sau cei care vor fi aleşi în viitorul Parlament îşi iubesc ţara şi pun interesul ţării mai presus de interese personale sau de grup, eu cred că ei vor avea înţelepciunea şi se vor găsi oameni înţelepţi să se aşeze la o masă şi să discute care sunt priorităţile pentru următorii patru ani de zile şi să agreeze o coaliţie sau majoritate parlamentară şi după aia să treacă la formarea Guvernului”. 

Andrian Candu a exclus și o eventuală alianță postelectorală a democraților cu socialiștii: „Eu exclud, deoarece suntem complet diferiţi, pe poziţii diferite, pe absolut toate domeniile”. 

Președintele Parlamentului a mai spus că „este greu să vorbim astăzi” dacă partidul condus de Ilan Șor, condamnat de prima instanță la șapte ani și jumătate de închisoare pentru implicare în jaful bancar, va ajunge în Parlament, făcând referire la sondajele de opinie care arată „clar” care sunt cele patru partide care vor ajunge în viitorul Legislativ. 

În același interviu, Andrian Candu a negat faptul că R. Moldova ar fi un stat capturat de oligarhi.

„Oligarhia înseamnă, din dicţionarele care sunt, că există o persoană sau un anumit grup de persoane care sunt în domeniul economic şi care influenţează deciziile şi la nivel politic. La ora actuală, dacă e să vorbim despre un grup oligarhic cum este el descris, conducerea PDM, care vine din domeniul afacerilor, demult nu mai are afaceri în R. Moldova. Deci, nu mai există interes economic”, a spus oficialul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării