main logo
1028

Candu, despre soarta profesorilor turci: Viața e viață, sănătate tuturor

Întrebat dacă realizează faptul că cetățenii turci expulzați din Republica Moldova nu vor ieși curând la libertate, Andrian Candu a răspuns că „viața este viață, multă sănătate tuturor”.

Candu, despre soarta profesorilor turci: Viața e viață, sănătate tuturorFoto: Știri.md

Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii Puterea a Patra de la N4, transmite Știri.md cu referire la Unimedia

„Viața e viață, multă sănătate tuturor. Cert este faptul că Guvernul trebuie să execute decizia Curții Europene pentru Drepturile Omului, cert este faptul că eu personal, la acel moment, în acele discuții, la acele audieri în Parlament am auzit o anumită informație, o parte din ea cu sigiliu secret de stat, care nu pot s-o divulg, atunci autoritățile au acționat într-un fel. Dacă au acționat corect sau nu îmi este greu să spun, pentru că nu sunt specialist, dar am înțeles că instituțiile au acționat în baza unor protocoale și legi și evaluări pe care le-au avut.

CtEDO s-a referit la unele decizii legate de azil, CEDO nu s-a referit la chestiuni legate de securitate”, a declarat Andrian Candu.

Întrebat cine se face vinovat de expulzarea cetățenilor turci din Republica Moldova, Andrian Candu a spus că „acolo va trebui mult să săpăm și să aducem ordine absolută în ce s-a făcut”.

Amintim că ieri, CtEDO a decis că Guvernul R. Moldova va trebui să achite câte 25 de mii de euro pentru fiecare dintre cetățenii turci, ale căror drepturi au fost încălcate.

La data de 6 septembrie 2018, la ora 8:50, pe o rețea de socializare apar primele informații precum că șapte persoane de la un liceu din Chișinău, printre care directorul instituției, au fost ridicate către Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS) și transportate într-o direcție necunoscută.

După o oră, Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că cei șapte cetățeni străini sunt suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări, au fost declaraţi indezirabili de către organele competente şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova.

Ulterior, pe site-ul SIS a mai apărut o precizare, precum că aceștia nu au fost reținuți, dar escortați.

Surse Unimedia au declarat că cetățenii turci au fost duși imediat la Aeroport și urcați în avionul de pe cursa Chișinău-Istanbul, însă decolarea nu a avut loc la 9:35, însă la 11:00.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării