main logo
6462

Candu, despre Durleșteanu: A apărut la propunerea doamnei Greceanîi

Liderul Pro-Moldova, Andrian Candu, susține că se cunoaște cu Mariana Durleșteanu, candidatul înaintat de PSRM la funcția de prim-ministru.

Candu, despre Durleșteanu: A apărut la propunerea doamnei GreceanîiColaj: știri.md

În cadrul emisiunii Dreptul la Replică de la Știri.md, Candu a mai declarat că Durleșteanu este un tehnocrat, dar nu a precizat dacă aceasta s-ar isprăvi cu guvernarea în situația de criză.

''De unde și până unde a apărut nu cunosc, cred că doamna Durleșteanu a apărut la propunerea doamnei Greceanîi, deoarece a lucrat în Cabinetul de miniștri cu doamna Greceanîi, în calitate de ministru al Finanțelor.

O cunosc parțial, ne-am intersectat în unele activități anterioare în guvernele precedente, eu pe atunci fiind în calitate de consultant internațional pentru mai multe companii.

O consider că este un tehnoctat, pentru o perioadă de criză prin care trece R. Moldova presupune să ai o echipă și un lider cu o putere de a mișca lucrurile și de nu a ține cont de interesele politice. 

Un profil, nu zic că e neapărat Durleșteanu, poate să fie oricare altcineva care se încadrează într-un profil, tehnic, profesionist și mai puțin afiliat politic'', a declarat Candu.

Știri.md reamintește că președintele țării, Maia Sandu, a desemnat-o pe Natalia Gavriliță, pentru prima dată, la 27 ianuarie, astfel încât Parlamentul ar urma să voteze un nou Guvern până la mijlocul lunii martie pentru a nu fi dizolvat. 

Între timp, socialiștii, deputații Partidului Șor și un grup de transfugi de la PDM au propus un guvern în frunte cu Mariana Durleșteanu, după ce Cabinetul format de Natalia Gavriliță a fost respins. 

Maia Sandu a refuzat propunerea majorității PSRM-Șor, invocând probleme de integritate ale unor deputați semnatari și a propus-o repetat pe Natalia Gavriliță. 

Socialiștii și unii experți fac însă trimitere la hotărâri mai vechi ale Curții Constituționale care ar obliga șeful statului să desemneze un candidat propus de o majoritate parlamentară.

Pe de altă parte, Curtea Constituțională (CC) a respins cererea de suspendare a decretului președintelui Maia Sandu privind desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru Natalia Gavrilița și urmează să se expună definitiv pe 23 februarie 2021.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării