main logo
389

Candu: Certificatele de integritate, element de prevenire a corupției

Certificatele de integritate pentru alegeri, eliberate de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), constituie un instrument de prevenire a corupției.

Candu: Certificatele de integritate, element de prevenire a corupției

De asemenea, prin intermediul acestora poate fi verificată evoluția veniturilor unei persoane. Declarația aparține președintelui Parlamentului, Andrian Candu, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Scopul certificatului de integritate este altul decât l-au înțeles unii. Și anume, certificatul de integritate este instrumentul juridic prin care impui o anumită persoană să-și declare veniturile, să i se verifice ulterior aceste venituri și să fie într-un fel la controlul și al instituțiilor, dar și al societății în privința a tot ceea ce înseamnă veniturile, bunurile acelei persoane”, a menționat șeful legislativului la emisiunea „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

Potrivit lui, prin intermediul acestui proces de eliberare a certificatelor de integritate, cetățenii Republicii Moldova au posibilitatea să vadă declarațiile de venituri ale tuturor celor care au intrat în cursa electorală. „Mai mult, acum alegătorii, dar și ANI, vor avea posibilitatea să verifice cu ce a venit un candidat în campania electorală și cum s-a îmbogățit pe parcursul activității în Parlament sau în Guvern și ulterior să fie sancționat”, a notat Andrian Candu.

De asemenea, președintele Parlamentului a cerut Autorității Naționale de Integritate explicații în legătură cu situația legată de certificatul de integritate eliberat pentru primarul orașului Râșcani, Victor Bogatico, care și-a anunțat intenția de a candida la parlamentare.

Andrian Candu a cerut explicații ANI după ce în presă au fost publicate certificatele de integritate a doi potențiali candidați care, fiind condamnați de prima instanță, au primit verdicte diferite de la Autoritatea Națională de Integritate. Este vorba despre primarul degrevat din funcție al orașului Orhei, Ilan Șor, și primarul orașului Râșcani, Victor Bogatico, potențial candidat la parlamentare pe circumscripția nr. 4, Râșcani. 

În cazul lui Bogatico, în certificatul de integritate este menționat că a fost condamnat pe articolul 326 al. 2 din Codul Penal al Republicii Moldova, iar în certificatul lui Șor, care, la fel, a fost condamnat de prima instanță, nu există vreo mențiune de acest gen.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării