main logo
781

Candu: Am impresia că întreaga echipă a Guvernului a plecat cu pluta

Deputatul Partidului Democrat (PDM) Andrian Candu, ex-președinte al Parlamentului, a ironizat discursul metaforic al prim-ministrului Maia Sandu, susținut la prezentarea raportului de 100 de zile de activitate, în care premierul a comparat Republica Moldova cu o corabie.

Candu: Am impresia că întreaga echipă a Guvernului a plecat cu plutaFoto: știri.md

„Acest raport de 100 de zile de activitate, din punct de vedere al realizărilor și al prezentării, este unul dintre cele mai proaste rapoarte din toate guvernele care au fost în Republica Moldova. Cetățenii Republicii Moldova nu au nevoie de metafore, cetățenii Republicii Moldova au nevoie de rezultate. Ați tot vorbit în prezentare că ați plecat cu barca… și, să-mi fie mie iertată această obraznică exprimare, dar am impresia că întreaga echipă a Guvernului a plecat cu pluta, dar nu cu barca”, a comentat azi Candu, într-o conferință de presă, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.

Maia Sandu și-a prezentat raportul de activitate pentru primele 100 de zile de când a preluat mandatul, acum două zile. Discursul acesteia în care a comparat Republica Moldova cu o corabie invadată în trecut de șobolani a stârnit amuzamente pe rețelele de socializare.

Cu o zi înainte, deputații din fracțiunea PDM au prezentat un raport alternativ al celor 100 de zile de când se află în opoziție.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării