main logo
459

Candidații PLDM s-au lansat în campania electorală pentru alegerile locale

Candidații Partidului Liberal Democrat s-au lansat sâmbătă, 21 septembrie, în campania electorală pentru alegerile generale locale din 20 octombrie.

Candidații PLDM s-au lansat în campania electorală pentru alegeriFoto: Ipn.md

Conducerea formațiunii menționează că anume candidații săi posedă soluții pentru problemele din fiecare localitate, aceștia fiind școliți în administrația publică locală și testați la capitolul integritate morală, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Președintele PLDM, Tudor Deliu, a declarat că formațiunea are o echipă puternică, cu ambiția de a câștiga. Candidații liberal-democrați sunt oameni asumați. PLDM a demonstrat prin exemple concrete cum pot fi administrate localități, formațiunea are aleși locali care au rezistat și nu au cedat șantajului și presiunii exercitate de guvernarea precedentă, dar și de actuala.

„Avem în față încă un examen, pe care îl vom susține cu brio. Cred că PLDM va avea un cuvânt greu de spus atât în administrarea publică locală, cât și în cea centrală”, a menționat Tudor Deliu. „Toți vorbesc de standarde europene, dar nimic nu ne împiedcică să implementăm acolo unde activăm – în primării, în localități”, a mai spus  Tudor Deliu.

Candidatul la funcția de primar al capitalei, Alexandru Fetescu, a declarat că PLDM este determinat să facă „o altfel de politică”, „o politică inspirată din necesitățile cotidiene ale fiecărui cetățean și din determinarea de a reuși”. Potrivit lui, indiferent de originea etnică, socială, indiferent de limba vorbită, toți sunt cetățenii acestei țări, care împreună trebeuie să decidă viitorul pentru o viață mai bună.

Candidatul la funcția de primar în orașul Leova, vicepreședintele PLDM Alexandru Bujoreanu, a menționat că PLDM, care a fost creat ca răspuns la dorința cetățenilor de a se elibera de sub jugul unui regim totalitar, revine în slujba cetățeanului. Și candidații liberal democrați vor lupta nu doar pentru viitorul satelor și orașelor, dar și pentru viitorul întregii țări, viitorul copiilor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării