main logo
508

Candidații din circumscripția nr. 32: municipiul Chișinău

Circumscripția nr. 32: municipiul Chișinău cuprinde teritorial suburbiile Cricova, Vadul lui Vodă, Vatra, Bubuieci, Budești, Ciorescu, Colonița, Condrița, Cruzești, Ghidighici, Grătiești, Stăuceni și Tohatin.

Candidații din circumscripția nr. 32: municipiul Chișinău

Alegătorii își vor da votul la secțiile de votare 32/1-32/32, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.

Câștigător în circumscripția uninominală este desemnat candidatul care acumulează cel mai mare număr de voturi, indiferent de prezența la urne. 

Primul în buletinul de vot este candidatul Partidului Democrat, Nina Costiuc, de meserie jurist. 

Este primarul localității Budești din anul 1995, anterior mai fiind la cârma acestei comune în perioada anilor 1980-1985. În perioada anilor 1999-2016, a fost membru al delegației Republicii Moldova în Congresul Puterilor Locale și regionale al Consiliului Europei. 

În prezent, este președinte de onoare în cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-30 noiembrie 2018, candidata declară salarii în valoare de peste 197.000 de lei. 

Aceasta a mai obținut peste 175.000 de lei din pensie, dar și aproape 10.000 de lei din vânzarea sau deținerea valorilor mobiliare. 

Nina Costiuc are în proprietate cote părți din două terenuri agricole și două automobile.

Pe locul doi în buletin este candidatul Partidului Socialiștilor, Svetlana Popa, matematician, lucrător în administrația publică locală. 

Conform alege2019.md, candidata își desfășoară activitatea în domeniul imobiliar, fiind în prezent și vicepreședinta fracțiunii PSRM în Consiliul municipal Chișinău. Anterior, a fost membră a Partidului Comuniștilor. 

În perioada 2004-2009 a fost lidera fracțiunii PCRM în CMC, iar în urma alegerilor din 29 iulie 2009 a devenit deputat în Parlament. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-26 decembrie 2018, declară, împreună cu soțul, venituri în valoare de peste 129.000 de lei. 

În calitate de consilier municipal, Svetlana Popa a ridicat peste 92.000 de lei. Aceasta are în proprietate șase terenuri agricole extravilane, o casă de locuit, un apartament, un garaj, un automobil și alte bunuri imobile.

Pe locul trei este candidatul Blocului electoral ACUM, Platforma DA și PAS Mihail Popșoi, specialist în relații internaționale și politici publice. 

Candidatul în vârstă de 32 de ani este doctorand în studii politice la Universitatea din Milano. Mihail Popșoi este vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate. 

Anterior acesta a fost analist politic în cadrul Ambasadei SUA în Republica Moldova, dar și manager de proiect în cadrul Centrului NATO în Republica Moldova. 

Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, împreună cu soția declară venituri în valoare de aproape 525.000 de lei. Candidatul a mai ridicat și bursă doctorală în mărime de peste 496.000 de lei. A

cesta are în proprietate un teren intravilan, o casă de locuit demolată, alte bunuri imobile demolate, două apartamente  și un automobil.

Pe locul patru în buletinul de vot est candidatul și președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, jurist. 

A fost primarul municipiului Chișinău din anul 2007 și până 2017. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București și Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene, Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne. 

Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidatul declară venituri în valoare de peste 256.000 de lei. Dorin Chirtoacă are în proprietate un teren intravilan, altă avere imobilă, dar și două automobile.

Pe locul cinci în buletinul de vot este candidatul Partidului Politic Șor, Sergiu Cebotari, specialist pază și securitate. Concurentul electoral este directorul companiei SRL „Scorpion-Pro”. 

Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidatul declară venituri în valoare de 20.000 de lei. Sergiu Cebotari declară că are în proprietate doar un automobil.

Pe locul șase în buletin este candidatul Partidului Comuniștilor, Gheorghii Mocan, de profesie electrogazosudor, fiind angajat în această funcție la compania SRL „Mec-Macon”. 

Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidatul declară, împreună cu soția, salarii în valoare de peste 166.000 de lei. 

Acesta a moștenit un teren extravilan, din vânzarea căruia a obținut peste cinci mii de lei. Din alte surse, soții au obținut peste opt mii de lei. 

Gheorghii Mocan are în proprietate un teren intravilan, un teren agricol și o casă de locuit.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării