main logo
2943

Buletine de vot cu ștampila Votat, publicate pe internet. Ce spune legea

Deși este interzis de legislație, mai mulți cetățeni au fotografiat și ulterior au postat demonstrativ pe internet buletinul de vot, arătând astfel pentru cine au votat.

Buletine de vot cu ștampila Votat, publicate pe internet. Ce spune legeaFoto: zdg.md

O tentativă similară a avut și fostul președinte al PL, Mihai Ghimpu, care a fotografia un buletin, însă din cauza calității proaste a imaginii, nu se observă dacă acesta a aplicat ștampila „Votat”, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

Ce spune legea

În hotărârea nr. 1734 din 03.07.2018 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea birourilor electorale ale secțiilor de votare se menționează că fotografierea buletinului de vot completat este interzisă. În document nu se precizează însă care este sancțiunea pentru încălcarea acestei norme.

„Buletinul de vot se completează de către alegător numai în cabina pentru vot secret. Alegătorul care nu este în stare să completeze de sine stătător buletinul are dreptul să invite în cabină o altă persoană, cu excepţia membrilor biroului electoral, reprezentanţilor concurenţilor electorali/ participanților la referendum şi a persoanelor autorizate să asiste la operaţiile electorale. Aceste cazuri vor fi consemnate aparte în raportul biroului electoral al secţiei de votare. Este interzisă fotografierea buletinului de vot completat”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării