main logo
536

Boțan: Dacă se va ajunge la anticipate, sistemul mixt favorizează PSRM

Dacă alianța dintre blocul ACUM și PSRM se destramă, ar urma alegeri parlamentare anticipate care se vor desfășura după sistemul mixt, iar, la ratingul pe care îl are, PSRM va câștiga în circumscripțiile uninominale.

Boțan: Dacă se va ajunge la anticipate, sistemul mixt favorizează PSRMFoto: Ipn.md

Declarația a fost făcută de expertul Igor Boțan la dezbaterile publice cu tema „Relațiile dintre componentele guvernării: practică, așteptări, provocări”, ediția a 116-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova, transmite Știri.md

„Vor criticii blocului ACUM situația în care PSRM va câștiga alegerile anticipate? Sistemul mixt favorizează în mod dramatic PSRM. Da, trebuie criticat blocul ACUM, trebuie criticată alianța, dar cei care critică nu au pe cine înainta la alegeri”, a spus Igor Boțan.

Potrivit expertului, blocul ACUM nu are altă alternativă decât să rămână în alianță cu PSRM și să propună societății o variantă de ieșire din criză. „Din punctul meu de vedere, trebuie să existe un acord pe termen mediu pentru a ieși din criză”, a precizat expertul.

Igor Boțan a menționat că alianța trebuie să comunice cu cetățenii și să le explice ce se întâmplă în ce privește numirile în funcții publice. „Ceea ce s-a întâmplat cu alegerile de la Curtea Constituțională este un eșec, pe care trebuie să și-l asume coaliția. Atâta timp cât nu va exista o lege cadru pentru numiri, astfel de istorii se vor repeta, ceea ce va  compromite guvernarea”, a spus expertul.

Potrivit lui Igor Boțan, așteptările societății sunt ca viața oamenilor să devină mai bună, ceea ce, momentan, nu se întâmplă. „Oamenii se deprind repede cu lucrurile bune. A dispărut frica, dar oamenii zilnic se întreabă ce pun pe masă copiilor?”, a spus expertul, care a precizat că nu are așteptări de la socialiști, aceștia fiind disciplinați și știu ce vor. „Nu știu dacă blocul ACUM are un centru de adoptare a deciziilor. Atâta vreme cât acest centru nu există, PSRM are o superioritate clară în coaliție”, a spus Igor Boțan, care se așteaptă ca deputații blocului ACUM să creeze un asemenea centru de luare a deciziilor.

Igor Boțan a făcut câteva precizări și în ce privește geopolitica. „Prin geopolitica Republicii Moldova am înțeles semnarea Acordului de Asociere. Știm ce trebuie să facem în raport cu Uniunea Europeană. Restul sunt discuții lipsite de suport real. În geopolitică se include și subiectul privind federalizarea țării, dar ăîn mod speculativ, pentru că acum aceasta este imposibilă”, a spus Igor Boțan.

Potrivit lui Igor Boțan, alegerile locale sunt de interes doar din punctul de vedere al unei posibile înrăutățiri a situației dintre blocul ACUM și PSRM.

Dezbaterile publice „Relațiile dintre componentele guvernării: practică, așteptări, provocări”, sunt ediția a 116-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării