main logo
1021

Biroul de reintegrare, despre acuzațiile Tiraspolului: Au un singur scop

Biroul politici de reintegrare a venit cu un comentariu în legătură cu declarațiile recente ale Tiraspolului, cu privire la criza energetică, libera circulație și cu privire la importatori.

Biroul de reintegrare, despre acuzațiile Tiraspolului: Au un singur scop

Cu referire la criza energetică, biroul menționează că aceasta nu e cauzată de Chișinău, ci de deciziile Gazprom, transmite Știri.md.

„Acuzațiile aduse de Tiraspol sunt transmise pe o adresă greșită. Criza energetică cu care se confruntă Republica Moldova, inclusiv regiunea ei transnistreană, nu a fost cauzată de Chișinău, ci de deciziile nejustificate ale companiei ruse Gazprom, care a redus volumul de gaze naturale livrate companiei Moldovagaz. Astfel, partea rusă se face responsabilă de situația creată, inclusiv de criza energetică și social-economică din regiunea transnistreană. Demersurile Tiraspolului trebuie adresate Moscovei, care sacrifică regiunea șantajând Republica Moldova cu arma energetică, cum a mai făcut-o și în 2009. 

Pe parcursul anilor, autoritățile de la Chișinău au atenționat în nenumărate rânduri administrația de la Tiraspol, dar și partea rusă, despre riscurile create de anomalia energetică și economică din stânga Nistrului, alimentată de subvenționarea camuflată a regiunii de către Gazprom.

Singura soluție pentru depășirea crizei este reluarea livrării gazelor naturale de către Gazprom în cantitățile prevăzute de contractul în vigoare”, se arată în comentariu.

În acest sens, Biroul menționează că, pe termen mediu este nevoie de legalizarea integrală a activităților economice în stânga Nistrului și aplicarea instrumentelor economiei de piață, inclusiv în sectorul energetic și cel al utilităților publice. Potrivit Biroului, aceste măsuri ar face regiunea imună împotriva șocurilor externe induse de Federația Rusă și ar rezulta în creșterea economică a Republicii Moldova și consolidarea sectorului energetic al țării. 

„Diversificarea surselor energetice pentru țara noastră, inclusiv pentru regiunea transnistreană, rămâne prioritară. Conștientizarea și acceptarea acestei necesități ar ajuta Tiraspolul să coopereze eficient cu Chișinăul pentru depășirea crizei și prevenirea crizelor energetice pe viitor”, accentuează Biroul.

 Cât privește, libertatea circulației, Biroul menționează că Chișinăul a optat întotdeauna pentru ridicarea oricăror bariere în acest sens pe ambele maluri ale Nistrului. „Anume măsurile restrictive ale Tiraspolului, inclusiv posturile neautorizate de control, reprezintă piedica principală în calea înfăptuirii acestui deziderat”, afirmă Biroul.

Nici acuzațiile legate de piedici aplicate importatorilor din regiunea transnistreană nu corespund realității. Potrivit Biroului, pentru primele trei trimestre ale anului în curs, importul multor produse în regiune este chiar mai mare decât în perioada respectivă a anului 2021. Biroul reamintește și faptul că operațiunile de import-export ale companiilor din regiunea transnistreană nu sunt taxate/impozitate.

În consecință, Biroul politici de reintegrare crede că „aceste acuzații au doar un singur scop – să tensioneze situația politică din țară și din regiune, să inducă în eroare opinia publică și partenerii externi, pregătind eventual terenul pentru o nouă provocare, care ar putea pune în pericol stabilitatea fragilă pe care am reușit să o menținem până în prezent”.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării