point Logo
main logo
main logo
165

Beneficiile reformei administrației publice locale, discutate la Strasbourg

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a discutat la Strasbourg cu Gunn-Marit Helgesen, noul președinte al Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, „beneficiile reformei administrației publice locale pentru comunitățile moldovenești și principalele domenii de cooperare dintre Republică și Consiliul Europei”.

Beneficiile reformei administrației publice locale, discutate la StrasbourgFoto: Guvernul Republicii Moldova

Părțile au mai abordat „importanța consolidării administrației publice locale prin crearea unor primării mai puternice, îmbunătățirea calității serviciilor publice și o mai bună pregătire a comunităților pentru a satisface nevoile cetățenilor”, transmite Știri.md cu referire la infotag.md.

Reforma administrației locale a fost discutată și în cadrul întâlnirii lui Alexei Buzu cu Daniel Popescu, secretar executiv al Camerei Regiunilor. Părțile au explorat potențialul sprijin al Consiliului Europei pentru Republica Moldova în acest proces. 

Tot în marja celei de-a 50-a sesiuni a Congresului, secretarul general al Guvernului s-a întâlnit cu Marja Ruotanen, directoarea generală pentru democrație și demnitate umană la Consiliul Europei. Au discutat despre oportunitățile de intensificare a cooperării în domenii importante precum prevenirea și combaterea violenței domestice, protecția copilului și combaterea dezinformării.

În timpul vizitei sale la Strasbourg, Buzu a vizitat o expoziție dedicată costumului național moldovenesc. Aceasta a fost organizată sub auspiciile Președinției Republicii Moldova a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.

infotag.md
Publicitatea ta poate fi aici