main logo
1426

Batrîncea a discutat problemele de cooperare cu un oficial ungar

Vicepreşedintele Parlamentului Vlad Batrîncea, împreună cu alţi colegi din conducerea Partidului Socialiştilor, a avut o întrevedere cu secretarul de stat parlamentar al Ministerului ungar pentru Afaceri ale Uniunii Europene, Zsigmond Barna Pal.

Batrîncea a discutat problemele de cooperare cu un oficial ungarFoto: Vlad Batrîncea/Facebook

După cum relatează Infotag, deputatul a scris despre aceasta pe reţelele de socializare, transmite Știri.md.

„Am discutat aspecte ale cooperării interparlamentare, perspectivele de extindere a legăturilor comerciale şi economice, implementarea proiectelor comune în domeniul agriculturii, energiei şi infrastructurii. O atenţie deosebită a fost acordată programului Stipendium Hungaricum, în cadrul căruia studenţii moldoveni au posibilitatea de a studia în universităţile maghiare. Părţile au subliniat importanţa impulsionării dialogului dintre organele legislative ale celor două ţări, schimbul de experienţă şi coordonarea eforturilor în cadrul organizaţiilor internaţionale”, a declarat Batrîncea.

Deputatul a mulţumit Ungariei „pentru susţinerea Republicii Moldova în diverse domenii”, menţionând că „Ungaria este un partener de încredere, care demonstrează angajament faţă de principiile respectului reciproc şi cooperării”.

Vlad Batrîncea nu a scris despre discuţia privind procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

Anterior, viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat după întrevederea cu Barna Pal că „Ungaria a reiterat sprijinul său ferm pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării