Băsescu, după ce și-a redobândit cetățenia: Rămân devotat integrării Moldovei în UE
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a venit cu un mesaj de mulțumire după ce și-a redobândit cetățenia moldovenească, printr-un decret prezidențial semnat marți, 26 mai, de Maia Sandu.
Foto: FacebookÎntr-o postare publicată pe rețelele sociale, Băsescu a declarat că va continua să susțină parcursul european al Republicii Moldova, precum și ideea reunificării cu România, transmite Știri.md.
„Vă mulțumesc doamnă președintă Maia Sandu și vă asigur că rămân devotat cauzei integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană și în egală măsură cauzei reunificării țării și a poporului roman”, a scris Traian Băsescu.
Președinta Maia Sandu i-a acordat cetățenia Republicii Moldova fostului președinte al României, Traian Băsescu. În aceeași zi, șefa statului a publicat un mesaj în care i-a mulțumit fostului lider de la București pentru sprijinul oferit țării noastre de-a lungul anilor.