main logo
4505

Băsescu, despre Sandu, Dodon și eliberarea ex-premierului Filat

Fostul președinte român, Traian Băsescu, actual europarlamentar, susține că a prevenit-o pe președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, fosta prim-ministră Maia Sandu că Igor Dodon „va încerca să scape de ea”.

Băsescu, despre Sandu, Dodon și eliberarea ex-premierului Filat

Băsescu spune că în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu politiciana la Bruxelles, i-a recomandat să facă ea primul pas și să dizolve alianța pe care o avea blocul ACUM cu socialiștii și să se orienteze spre o coaliție cu Partidul Democrat, transmite Știri.md cu referire la IPN

Astfel, în opinia fostului președinte român, Sandu ar fi putut să realizeze două lucruri importante: ar fi fost la guvernare două partide pro-europene și n-ar fi cedat toată puterea în mâinile lui Dodon.

Europarlamentarul este de părere că Maia Sandu putea să evite situația actuală. Totodată, înainte de a discuta cu Maia Sandu, Traian Băsescu spune că a avut o discuție cu președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, care la ora aceea era „extrem de dispus” la o alianță pro-europeană cu condiția să fie invitat la o colaborare.

De asemenea, fostul președinte român le recomandă celor două partide care formează blocul ACUM, să fuzioneze și să creeze o structură politică solidă. 

„Probabil, vor crea un singur partid la un moment dat ca să nu mai fie o conducere bicefală, trebuie să se securizeze această construcție politică printr-o fuziune”, a declarat Traian Băsescu.

Totodată, Traian Băsescu susține că fosta prim-ministră Maia Sandu nu poate fi suspectată că ar fi implicată în vreun fel în chestiunea ce ține de eliberarea lui Vlad Filat din detenție. 

De asemenea, fostul președinte român spune că este greu de crezut că despre cazul respectiv nu a știut nimic președintele Igor Dodon.

În opinia lui, când șeful statului declară că în eliberarea lui Filat ar fi implicată Maia Sandu, Igor Dodon urmărește „să arunce propria mizerie pe umerii Maiei Sandu, ceea ce arată cât e de perfid”. 

„Este inadmisibil să-i pui Maiei Sandu în spate așa ceva, în primul rând. În al doilea rând, dacă este vorba despre o eliberare condiționată, este posibil să fie vorba de o eliberare legală și atunci oricât am vrea să facem justiție după presă sau după interesele politicienilor, legea se aplică tuturor în mod egal. Și lui Filat, nu numai restului cetățenilor Republicii Moldova. Nu cred că cineva și-ar fi permis să încalce legea în cazul lui Filat”, a declarat Băsescu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării