main logo
1244

Avocat: Procurorii nu au probe destule pentru arestarea lui Plahotniuc

Vlad Roșca, unul dintre avocații lui Vlad Plahotniuc, care-l reprezintă pe fostul lider al Partidului Democrat (PDM) în dosarul de spălare de bani din Republica Moldova, nu este de acord cu decizia magistraților de a-l aresta preventiv.

Avocat: Procurorii nu au destule probe pentru arestarea lui PlahotniucColaj: știri.md

Acesta consideră că procurorii nu au probe suficiente pentru acest demers, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

„Din materialele dosarului nu văd probe sau bănuială rezonabilă în privința domnului Plahontniuc în săvârșirea acestei infracțiuni. Faptul că organul de urmărire penală a întocmit o schemă în care a indicat că domnul Plahotniuc ar avea vreo legătura cu anumite intreprinderi, care sunt descrise în ordonanța de punere sub învinuire, nicidecum nu dovedește implicarea lui sau faptul că el este beneficiar final al acestei întreprinderi, aceste circumstanțe se confirmă prin cu totul alte mijloace și n-are decât organul de drept să probeze”, a declarat avocatul.

Cât privește revenirea lui Vlad Plahotniuc în țară, apărătorul spune că nu cunoaște când și dacă acest lucru se va realiza. Avocatul susține că a cerut amânarea audierilor cu trei săptămâni pentru că în acest răstimp cu siguranță Plahotniuc nu va fi în Moldova: „Anume din aceste considerente am solicitat amânarea cu trei săptămâni, ce va fi mai departe, nu cunosc”, a precizat Vlad Roșca.

Astăzi, magistrații de la Judecătoria sectorului Ciocana au admis cererea procurorilor și au emis mandat de arestare preventivă pe numele lui Vlad Plahotniuc pentru un termen de 30 de zile. Ex-liderul PDM este cercetat penal în Republica Moldova pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Știri.md menționează că președintele Partidului Democrat (PDM), Vlad Plahotniuc, ar fi plecat pe data de 14 iunie din Republica Moldova imediat după discuțiile de la ședința Consiliului Național Politic al PDM.

Menționăm că Alexandru Slusari a intrat în posesia unui document din partea companiei Kroll, iar principalul beneficiar al furtului miliardului ar fi Vlad Plahotniuc și companiile afiliate acestuia.

Totodată o instanță de judecată din Rusia a decis arestarea fostului lider al PDM, Vlad Plahotniuc, pentru organizarea mai multe activități criminale pe teritoriul Federației Ruse.

Iar Interpol a refuzat să-l introducă pe fostul deputat democrat Vladimir Plahotniuc în lista persoanelor anunțate în căutare internațională.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării