15 octombrie, 15:36
849
0
Avocat: Mi-au fost fabricate dosare la comanda lui Plahotniuc
15 octombrie, 15:36
849
0

Conferențiarul și avocatul Ilie Rotaru spune că, timp de 15 ani, se află sub anchete penale ilegale, care au fost intentate la comanda unor politicieni.

Foto: știri.md

În opinia sa, anchetele sunt pentru a-l intimida și a face presiuni asupra sa în cazul proprietăților SA „Gemeni”, transmite Știri.md.

Într-o conferință de presă la IPN, avocatul a declarat că a analizat lucrurile și a constatat că, în perioada anilor 2005-2011, în medie se intentau 25 de mii de dosare penale anual, iar în 2010 a fost un număr record: 33 de mii de dosare.

„Undeva 10-15 mii de dosare se trimiteau în judecată, iar celelalte rămâneau pentru mult timp în safeul procurorilor, pentru a-și realiza intențiile lor. Din dosarele trimise în judecată, în o treime oamenii erau achitați”, a menționat avocatul.

Ilie Rotaru spune că a încercat de numeroase ori să vorbească despre ilegalitățile care se comit, însă acest subiect, în opinia sa, pare să nu-i intereseze prea mult mai ales pe cei din sistem, care își doresc cu orice preț ca anumite informații să nu fie făcute publice.

„Mașinăria aceasta lucrează fără stopare, așa cum le trece prin cap procurorilor și anchetatorilor, care mai apoi, dacă doresc, trimit dosarele în judecată. Dacă nu doresc, nu le trimit.

Dar dacă le trimit, fac tot posibilul și fac presiuni asupra judecătorilor sau, de cele mai multe ori, lucrează împreună cu scopul de a obține unicul rezultat: ca omul să fie condamnat”, a spus Ilie Rotaru.

Avocatul susține că, în anul 2005, în privința sa a fost intentat un dosar penal „la comanda fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko”, dosarul nici până astăzi nu a fost trimis în judecată.

După ce s-a plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar instanța a întrebat la ce etapă este ancheta, agentul guvernamental ar fi declarat că dosarul a fost clasat încă în 2014.

Potrivit lui Ilie Rotaru, agentul guvernamental a mințit. CEDO urmează să se pronunțe pe acest caz.

Ilie Rotaru mai spune că i-au fost fabricate dosare și „la comanda fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc”. 

Au urmat mai multe decizii ilegale în dosarul SA „Gemeni”, iar apoi au urmat adresări și plângeri la CEDO.

Curtea a propus Guvernului identificarea unei soluții amiabile.

Ca rezultat, susține Ilie Rotaru, presiunile la adresa sa doar au crescut, a fost condamnat la nouă ani de detenție, dar nu a fost arestat.

„Mi s-a transmis sfatul să părăsesc cât mai repede Republica Moldova, dacă mai vreau să fiu în liberate și că pe domnii judecători îi mustră conștiința că m-au condamnat, dar nu aveau altă ieșire.

Acum acest dosar se află la Curtea Supremă de Justiție, iar examinarea lui este amânată”, a mai spus Ilie Rotaru.

Conferința face parte din ciclu de conferințe prevăzute în proiectul IPN „Injustiția la vedere prin mijloace multimedia”. Agenția IPN nu își adjudecă dreptul să decidă dacă organizatorii conferințelor de presă au dreptate în cauzele despre care vor vorbi, aceasta este prerogativă exclusivă a justiției, însă perioada exagerat de lungă, mult mai lungă decât prevede legislația, a acestor cazuri poate fi considerată drept act de nedreptate și injustiție evidentă.

Agenția de presă IPN nu poartă răspundere pentru declarațiile publice făcute în spațiul public de către organizatorii conferințelor de presă.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter