Avocat: Bețișor a părăsit Moldova. Vrea să scape de răspundere penală
„Adriana Bețișor a părăsit Republica Moldova”, a declarat avocatul Eduard Rudenco.
După părerea lui Rudenco, procurorul din cadrul Procuraturii Anticorupție, Adriana Bețișor, ar fi părăsit Republica Moldova, transmite Știri.md.
„Criminala care a prejudiciat statul cu miliarde de lei, prin faptul că a falsificat și a ascuns probe cu privire la frauda bancară, încearcă sa scape de răspundere penală. Această informație vine din sursele demne de încredere, din cadrul Procuraturii Generale”, a mai adăugat Rudenco.
Deputatul Sergiu Litvinenco a scris că urmează să depună o sesizare la Consiliul Superior al Procurorilor în privința Adrianei Bețișor. Asta după ce recent a primit o scrisoare din partea a cinci magistrate, cărora li s-a deschis un dosar penal pentru corupție.
„Un personaj învinuit de spălare de bani a fost achitat, urmare a solicitării venite chiar din partea procurorului Bețișor (care a fost introdusă dubios în acest dosar prin dispoziția viceprocurorului general Roșioru, or procurorul de caz nu a dorit să facă solicitarea de achitare)”, a scris Litvinenco.
De asemenea, în scrisoare se notează și încălcări ale președintelui Curții de Apel Chișinău, Ion Pleșca.
„Este incredibil ceea ce se pare că făceau Adriana Bețișor și Ion Pleșca pentru ca deciziile date de judecători în diverse dosare „luate la control” să iasă așa cum trebuie… De exemplu, dosarul Șor a fost strămutat la Cahul doar pentru că a ajuns la cineva despre care Pleșca nu era sigur că-i va urma ad literam indicațiile; și acum e clar și de ce - dosarul trebuia „plimbat” și tărăgănat astfel încât Șor să ajungă deputat, iar din Parlament să-l susțină pe Plahotniuc. Sau, în dosarul Țuțu, pentru a ieși o decizie de achitare, a fost nevoie să fie alungat un judecător din complet; imediat după plecarea acestuia, Țuțu a fost achitat...”, a scris deputatul Sergiu Litvinenco.