main logo
945

Averea lui Filip: Venituri de sute de mii de lei și câteva conturi bancare

Premierul Pavel Filip, care este numărul doi pe lista Partidului Democrat pentru următoarele parlamentare și candidează pe circumscripția nr. 20 Strășeni, declară un salariu de la Guvern de aproape 650.000 de lei în ultimii doi ani.

Averea lui Filip: Venituri de sute de mii de lei și conturi bancareAverea lui Filip: Venituri de sute de mii de lei și conturi bancare

Totodată, de pe urma companiei SRL Burex, firmă deținută de familia premierului, Pavel Filip a avut un venit de peste 353.000 de lei. Declarația de avere și interese persoanle prim-ministrului a fost publicată pe pagina web a Comisiei Electorale Centrale, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

De asemenea, premierul publică în declarația de avere un venit, în doi ani, de 7.240 de lei din cota parte pe care o deține în compania SA Bucuria. Premierul spune că deține o mașină de marcă BMW X5 pe care ar fi achiziționat-o în anul 2007 și pe care ar fi costat 400.000 de lei.

În declarația de avere, publicată de CEC, mai scrie că premierul mai are patru conturi bancare în două bănci -MobiasBanca și Victoriabank. Trei dintre acestea sunt în lei pe care deține în total suma de 432 de mii de lei, iar pe un alt cont are depozitate 119 euro.

Pavel Filip mai declară câteva terenuri extravilane pe care le-a obținut până în 2012, valoarea cărora este cuprinsă între 160 de lei și 1.348 de lei. Premierul mai deține un teren intravilan, obținut în 2016, pe care îl estimează la peste 600.000 de lei.

La capitolul case și construcții, premierul declară o casă de locuit de 54,3 metri pătrați, obținută prin moștenire în anul 2014. De asemenea, Pavel Filip declară o casă de locuit de 316 mp valoarea căreia este de 2.871.234 lei, pe care o deține printr-un contract de comodat.

Șeful Guvernului spune că mai deține două ceasuri pe care le-a primit cadou în 2006 și 2011.

În luna decembrie, RISE Moldova a publicat o investigație în care se spune că prim-ministrul Pavel Filip a devenit vecin cu o companie, care a cumpărat o casă spațioasă pentru care a plătit câteva milioane de lei. RISE Moldova scrie că această firmă de tip paravan îi aparține chiar familiei prim-ministrului. „Firma se numește Vota SRL. A fost creată în 1992, iar în 2015 a fost achiziționată în totalitate de către Burex SRL, companie controlată de cei doi copii ai prim-ministrului Pavel Filip: Iulian și Dumitru. Împreună aceștia au 99% din firmă, iar doar un procent îi revine lui Victor Filip, nepotul prim-ministrului”, scrie în investigație.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării