main logo
1639

Autorităţile încă aşteaptă explicaţii cu privire la rachetele care au zburat peste Moldova

Autorităţile de la Chişinău sunt în continuare în aşteptarea explicaţiilor din partea Rusiei referitoare la incidentul din 10 octombrie, când trei rachete ruseşti au survolat spaţiul aerian al Moldovei. Anunţul a fost făcut de secretar de stat al instituţiei Valeriu Mija, în cadrul emisiunii "В центре внимания" de la Publika TV.

Autorităţile aşteaptă explicaţii despre încălcarea spațiului aerian

Oficialul a precizat că ministerul din care face parte a recomandat conducerea statului să revizuiască priorităţile de modernizare a sistemului naţional de apărare, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

"Toate acestea sunt de producţia sovietică, S-125, de aceea trebuie să recunoaştem că nivelul de eficacitatea nu de fiecare dată poate fi atins în proporţie de 100%. - Adică avem posibilităţi de a doborî rachete? - Posibilităţi sunt, dar eu cred că ministrul deja a explicat foarte clar că multe dintre acestea sunt depăşite. Astfel, până când nu există un pericol real, eu cred că noi ne vom obţine de a le folosi", a spus Valeriu Mija.

În cadrul emisiunii, Valeriu Mija a mai precizat că cele 40 de milioane de euro, anunţate ca ajutor din partea UE, încă se află la Bruxelles. Spre sfârşitul acestui an va fi clar ce fel de achiziţii vor fi făcute, reieşind din solicitările făcute de autorităţile de la Chişinău.

"Reprezentanţii Uniunii Europene vor organiza licitaţii transparente. Cei 40 de milioane de euro i-am repartizat pe următoarele direcţii: vom schimba platformele pentru brigăzile de infanterie. Va fi completată brigada de logistică, în cazul dat un batalion, vom schimba sistemul de control, cel de comandă, vom îmbunătăţi sistemul nostru de apărare cibernetică, vom cumpăra drone militare şi vom schimba mijloace de legătură cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne", a menționat Valeriu Mija.

Secretarul de stat al Ministerului Apărării a mai reiterat că în prezent nu există premise pentru mobilizare în Republica Moldova.


Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării