main logo
2555

Andrei Spînu, despre costurile stațiilor de așteptare: Să nu speculăm

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a venit cu clarificări privind la costurile stațiilor de așteptare, amenajate în mai multe raioane din R. Moldova.

Andrei Spînu, despre costurile stațiilor de așteptare: Să nu speculămImagine simbol

Oficialul dezminte informația apărută în mediul online privind cheltuielile pentru stațiile de așteptare modernizate și a rugat Administrația de Stat a Drumurilor să publice pe site-ul lor costurile descifrate pe fiecare stație dintre cele 19 abordate, transmite Știri.md.

„Foarte mulți și-au pus întrebări despre construcție, cât costă. Cât va dura. Foarte mulți primari ne solicită să instalăm aceste stații, care să protejeze de ploaie, de vânt, de ninsoare oamenii care așteaptă transportul. Am văzut un interes foarte mare referitor la costuri. O să rog Administrația de Stat a Drumurilor să publice pe site-ul lor costurile descifrate pe fiecare stație din cele primele 19 care au fost anunțate. Astăzi o să dau un exemplu, ca să vorbim cu cifre și să nu facem speculații. Pavilionul stației despre care s-a vorbit foarte mult nu costă 150 de mii, 200 de mii sau mai mult, dar costă aproximativ 62 de mii de lei. Celelalte costuri vehiculate în spațiul public țin de alte lucrări de amenajare a stației: fundația pentru stație – 6 mii de lei, montarea pietrei de bordură sau amenajarea și construcția trotuarului. Pe lângă stație e nevoie să asigurăm trotuar, drum asfaltat până acolo, sunt alte lucrări incluse în amenajarea stației. Un alt cost e pentru stâlpii de iluminare, care la stațoa de la Ivanovca au costat 31 de mii de lei, s-au instalat 2 stâlpi. Acele costuri vehiculate în spațiul public nu țin doar de acel pavilion”, a comunicat Andrei Spînu.

Amintim că jurnalista Natalia Morari, după ce a studiat prețurile pe piață și banii cheltuiți din bugetul de stat pentru construcția stațiilor din R. Moldova a precizat că „ cele 19 stații de așteptare modernizate și instalate prin țară de Ministerul Infrastructurii ar fi de aur”.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării