Anatol Șalaru, despre Igor Gorgan: Se știa demult că este omul Rusiei
Despre generalul Igor Gorgan se știa demult că este colaborator al serviciilor rusești, însă avea protectori buni în cadrul SIS, așa că își continua activitatea nestingherit. Declarația aparține fostului ministru al Apărării, Anatol Șalaru, care l-a și demis pe Gorgan din funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei în 2016.
Șalaru spune că de unul singur a ajuns la concluzia că Gorgan este agent rus, după mai multe analize și informații, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.
„Am primit informații și de la SIS, și din armată, precum că Gorgan colabora cu serviciile rusești, se întâlnea regulat cu agenții Rusiei. Din analiza acțiunilor lui, m-am convins și singur de acest lucru, așa că am întreprins toate măsurile necesare pentru a-l demite. De exemplu, Gorgan a readus în armată ofițeri bănuiți că lucrau pentru serviciile rusești. Toată lumea știa că Gorgan era omul rușilor, el a absolvit școala de politruci, nu era militar într-un domeniu concret și a ajuns să ocupe funcția de șef al Statului Major în urma unei înțelegeri politice”, a declarat Șalaru.
De asemenea, fostul ministru al Apărării a declarat că, înainte de a-l demite pe Igor Gorgan, a primit de la un jurnalist un stick de memorie cu mii de documente, fotografii, informații pe care le trimitea nu doar Gorgan, dar și tatăl acestuia. Fostul șef al Statului Major chiar s-a implicat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2016, când l-a susținut pe Igor Dodon.
Șalaru mai spune că, în anul 2016, Gorgan a dat un interviu în care afirma că Federația Rusă trebuie să fie partener strategic al Republicii Moldova în domeniul militar și a făcut declarații dure împotriva NATO.
„Aceste lucruri l-au convins și pe președintele de atunci, Nicolae Timofti, să semneze demiterea lui. El este un trădător și m-a dat în judecată atunci pentru că eu, fiind ministru al Apărării, am spus deschis că este trădător. A avut, însă, protectori buni în SIS și la Moscova. Bănuiesc că a ajuns și la oficiul ONU tot cu sprijinul Rusiei și cred că și acolo a lucrat tot pentru Rusia”, a conchis Anatol Șalaru.
Știri.md amintește că publicația The Insider a obținut acces la o corespondență, pe aplicația Telegram, dintre fostul șef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, cu curatorul său de la serviciul secret militar al Rusiei (GRU), colonelul Alexei Makarov. Gorgan îi raporta celui de-al doilea, în mod regulat, informații despre situația politică internă din țara noastră.
La scurt timp, cu precizări în acest sens a venit șeful Cabinetului președintelui, Adrian Băluțel. El a menționat că, în anul 2021, Igor Gorgan a fost destituit din funcție de către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Acum, drept urmare, distincțiile de stat oferite lui Gorgan în 2006 - „Meritul Militar”, 2015 - „Credință Patriei”, dar și gradele sale militare vor fi retrase.