Analist: La 17 ani de la protestele din 7 aprilie, Moldova e mai aproape ca niciodată de UE
La 17 ani de la protestele din 7 aprilie, Republica Moldova este mai aproape ca niciodată de Uniunea Europeană. Evenimentele de atunci au fost un punct de pornire, care a deschis calea primelor guvernări pro-europene. De această părere este analistul politic Ion Tăbârță, care a menționat pentru IPN că acel moment a marcat debutul parcursului european al țării.
Foto: IPN„A fost un moment important, deși poate astăzi neglijat. Aprilie 2009 a reprezentat o energie a schimbării în Moldova. Putem spune că anume acele evenimente au dat imbold pentru schimbare și pentru ceea ce numim noi astăzi proiectul european în Republica Moldova”, a menționat Ion Tăbârță, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Potrivit analistului, efortul celor care au ieșit atunci în stradă a meritat. În opinia sa, fără acele proteste, Moldova ar fi putut rămâne pe o traiectorie de stagnare, sub un regim cu perspective limitate de dezvoltare. Ion Tăbârță spune că, deși direcția europeană a fost menținută, parcursul nu a fost unul liniar. Au existat perioade de regres, iar reformele au fost adesea întârziate sau compromise.
Analistul atrage atenția că o parte din așteptările protestatarilor nu s-au realizat. Energia schimbării a fost în timp influențată de interese politice și economice, inclusiv de grupuri care au profitat de contextul creat în 2009.
În același timp, evenimentele nu au avut un caracter identitar pronunțat, fiind legate în mod special de orientarea pro-europeană. Totuși, după 2009, relațiile cu România s-au consolidat, iar forțele politice deschis antiromânești nu au mai revenit la guvernare, a precizat analistul.
La 17 ani distanță, evenimentele din aprilie 2009 rămân controversate și incomplet elucidate. Ion Tăbârță consideră că acest lucru se explică prin faptul că unele persoane implicate au avut interesul ca adevărul să nu fie pe deplin clarificat.
Protestele din aprilie 2009 au fost declanșate de nemulțumirea față de rezultatele alegerilor parlamentare, considerate fraudate, și au adunat mii de tineri în centrul Chișinăului. Inițial pașnice, manifestațiile au degenerat în violențe, cu pătrunderea în clădirile Parlamentului și Președinției, iar mai mulți civili și polițiști au fost răniți. Oficial, a fost înregistrat un deces, cel al lui Valeriu Boboc, iar societatea civilă a semnalat și alte victime în condiții suspecte.