main logo
410

Ambasador: MAI joacă un rol important în reformarea Moldovei

MAI joacă un rol important în reformarea Moldovei. Această opinie a fost exprimată de Ambasadorul SUA la Chişinău, Dereck J. Hogan, la întrevederea din ajun cu ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.

Ambasador: MAI joacă un rol important în reformarea Moldovei

Diplomatul şi-a exprimat deschiderea pentru o comunicare transparentă în relaţia bilaterală cu MAI şi interesul de a se implica în proiectele comune, care vor aduce beneficii Republicii Moldova, transmite Știri.md.

„Interesele noastre trebuie să coincidă şi să se axeze pe oameni. Ne propunem să identificăm împreună domeniile prioritare de colaborare şi să vă susţinem acolo unde este nevoie", a menţionat Ambasadorul.

Ministrul a apreciat înalt proiectele comune, subliniind că "partenerii americani au dovedit pe parcursul anilor că cooperarea este una eficientă".

„Avem nevoie de sprijinul Ambasadei SUA şi în continuare, pentru că numai aşa vom duce la bun sfârşit proiectele iniţiate, dar şi vom identifica noi oportunităţi de dezvoltare. Experienţa pe care o avem ne arată că SUA sunt un partener de încredere, iar rezultatele obţinute în diferite domenii de activitate ne fac încrezători în colaborarea noastră", a spus Alexandru Jizdan.

Totodată, părţile au vorbit despre colaborarea MAI cu anumite componente ale Ambasadei, pe segmente precum combaterea traficului de persoane, crimele cibernetice şi situaţiile de risc. 

De asemenea, au fost abordate subiecte cu privire la conceptul poliţiei comunitare şi implementarea acestuia, dar şi pe marginea proiectului patrulării pe biciclete.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării