main logo
942

Ambasador, despre impactul Summitului UE de la Sibiu asupra Moldovei

Summitul european informal de la Sibiu, care a avut loc pe 9 mai, este important pentru Europa în ansamblu, iar din Europa face parte și Republica Moldova.

Ambasador, despre impactul Summitului UE de la Sibiu asupra MoldoveiAmbasador, despre Summitul UE de la Sibiu și impactul pentru Moldova

În cadrul evenimentului s-a discutat și despre faptul că Uniunea Europeană va acționa în unitate și solidaritate, inclusiv pentru a avea răspunsurile potrivite către zonele extinse către vecini. Și, evident, aici trebuie să fie văzută și Republica Moldova. 

Declarația aparține ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță, și a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Cât despre impactul alegerilor europarlamentare pentru Republica Moldova, ambasadorul a declarat că țara este membru de drept în Parteneriatul Estic și, din ceea ce cunoaște, Moldova este interesată să aibă relații de colaborare foarte bune cu Uniunea Europeană, iar Parlamentul European este o instituție fundamentală, care asigură, alături de celelalte instituții ale UE, coerența actelor și coerența faptelor. Daniel Ioniță a mai spus că PE va fi format din familii politice  care au o largă reprezentare la nivel european, acestea având legături directe și cu partide din Moldova. Totodată, stabilesc politici care vor afecta nemijlocit viața cetățenilor din Moldova.

În declarația de la Sibiu se menționează că peste câteva săptămâni cetățenii europeni își vor alege reprezentanții în Parlamentul European, la patruzeci de ani după exercitarea, pentru prima dată, a acestui drept fundamental. 

„O Europă reunită în pace și democrație este doar una dintre numeroasele realizări. 

Încă de la începuturile sale, Uniunea Europeană, cu valorile și libertățile sale ca forță motrice, a oferit stabilitate și prosperitate în întreaga Europă, în interiorul granițelor Uniunii și dincolo de ele. 

De-a lungul anilor, a căpătat un rol important pe scena internațională. Cu o populație care se ridică la aproximativ jumătate de miliard de cetățeni și o piață unică competitivă, Uniunea Europeană este un lider în comerțul internațional și conturează politica mondială”, se spune în document.

„Ne reafirmăm convingerea că, uniți, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniștită și care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaștem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică și de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene. 

De aceea, convenim astăzi în unanimitate asupra a zece angajamente care ne vor ajuta să ne ridicăm la înălțimea acestei responsabilități: Vom apăra o singură Europă – de la est la vest și de la nord la sud. În urmă cu treizeci de ani, milioane de oameni s-au luptat pentru unitate și pentru a fi liberi și au doborât Cortina de fier care a împărțit Europa în două timp de mai multe decenii”, se mai spune în declarație.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării