main logo
380

Ambasadoarea Olandei: Oricare ar fi rezultatul alegerilor, acesta trebuie să reflecte voința reală a poporului

Ambasadoarea Olandei la București, prin cumul și la Chișinău, Stella Ronner-Grubačić, este de părere că oricare ar fi rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, acesta trebuie să reflecte voința reală a poporului moldovenesc.

Ambasadoare: Alegerile trebuie să reflecte voința reală a poporului

La finalul unei vizite la Chișinău, efectuate în contextul scrutinului electoral, alături de alți ambasadori, diplomata a declarat că ambasadorii vor să se convingă de faptul că aceste alegeri se vor desfășura în conformitate cu cele mai înalte standarde internaționale, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Stella Ronner-Grubačić susține că orice vizită pe care o efectuează în Republica Moldova este concentrată pe două scopuri – de a aduce și de a lua. 

Ambasadoarea afirmă că va lua cât mai multă informație, mai ales într-o asemenea perioadă, în care în câteva zile urmează să înceapă campania electorală. Și în acest context, alături de colegi diplomați, și-au propus să se întâlnească cu partide politice, candidați, cu reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, cu alte autorități, pentru a înțelege care este situația aici în teren și cum ar putea fi acordat sprijin în acest sens.

Cât despre eventuale constatări sau observații, diplomata a declarat că este deocamdată prematur pentru a se pronunța în acest sens. 

Mai mult, în Republica Moldova au fost desemnate mai multe misiuni de monitorizare a alegerilor care urmează să-și facă munca, iar ulterior să se expună cu privire la ceea ce se întâmplă.

„Dar ceea ce ne interesează pe noi e să ne asigurăm într-adevăr că dacă undeva răsună discursuri cu mesaje de ură sau în cazul în care nu se respectă în totalitate regulile de joc clar stabilite, vor urma sancțiuni. Și în acest sens există o legislație națională, care trebuie respectată. În caz contrar, există organe electorale și instanțe care trebuie să intervină și să se expună prin hotărâri”, a mai punctat  Stella Ronner-Grubačić.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării