main logo
391

Alegerile locale pot fi considerate valabile în toate raioanele R. Moldova

Alegerile locale pot fi considerate valabile în toate raioanele Republicii Moldova, deoarece rata de participare la scrutin a depășit pragul minim necesar de 25%.

Alegerile locale pot fi considerate valabile în toată R. MoldovaFoto: știri.md

Până la această oră au votat peste un milion și 25 de miide alegători, ceea ce reprezintă aproximativ 36,5%, transmite Știri.md cu referire la radiochisinau.md.

Rata de participare este însă mai mică în comparație cu alegerile locale generale din iunie 2015, când până la 18.00 votaseră 40,4% din numărul total de alegători.

Cea mai scăzută prezență la urne se atestă în municipiile Chișinău și Bălți – de aproximativ 30%. 

Pe de altă parte, cea mai mare prezență este înregistrată în raioanele Dondușeni – aproximativ 46% și Ocnița – aproape 45 la sută. Și în alte 8 raioane prezența depășește 40 la sută.

În unele localități, precum satul Pocrovca din raionul Dondușeni, rata de participare la vot a depășit 65 de procente.

Amintim că Cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați la urne pentru a-şi alege primarul şi consilierii locali şi raionali pentru următorul mandat de 4 ani.

Secţiile de votare sunt deschise până la ora 21.00.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării