main logo
444

Alegeri parlamentare: 9 candidați care au luat mai puțin de 200 de voturi

Comisia Electorală Centrală a publicat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019.

Alegeri parlamentare: Candidații care au luat mai puțin de 200 de voturiAlegeri parlamentare: 9 candidați care au luat mai puțin de 200 de voturi

Moldova.org a cercetat rezultatele și vă prezintă 9 candidați care au luat mai puțin de 200 de voturi în circumscripțiile uninominale în care au candidat. Menționăm că în fiecare circumscripție au fost incluși aproximativ 65 de mii de oameni, transmite Știri.md

9. Renata Grădinaru – 197 voturi

Grădinaru este consilieră municipală, inițiatoarea și coordonatoarea proiectului „Bugetul civic” din Bălți. Totodată, ea este președinta Asociației Obștești „Afina”. A candidat pe circumscripția 9 Bălți. A fost votată de 197 de cetățeni.

8. Alexandru Brenici – 138 voturi

Alexandru Brenici este medic stomatolog. În declarația de venit depusă la CEC, Brenici nu indică nicio informație. Acesta a candidat pe circumscripția 3, Edineț și a acumulat 138 de voturi.

7. Oleg Golopeatov – 122 voturi

Face afaceri și figurează ca fondator și administrator a mai multor întreprinderi din Chișinău. A candidat pe circumscripția 30, Chișinău.

6. Ion Lapicus – 113 voturi

Ion Lapicus are 45 de ani și este consilier raional, dar până în 2015 a fost primarul satului Gura Bîcului din Anenii Noi, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova. El este de profesie istoric. El este fondatorul unui SRL „Coliba lui Toma”. A candidat independent pe circumscripția 47, Transnistria și a fost votat de 113 oameni.

5. Petru Ursu – 107 voturi

Petru Ursu are 60 de ani și este din Anenii Noi. El este licențiat în drept și activează în calitate de avocat. A candidat independent pe circumscripția 48, Transnistria. A acumulat 107 voturi.

4. Tatiana Ursu – 101 voturi

Tatiana Ursu este născută în 1993 și lucrează casieră. A candidat pe circumscripția 45, Comrat, din partea blocului ACUM. A acumulat 101 voturi.

3. Dumitru Pogorea – 64 de voturi

Dumitru Pogorea este președintele Centrului național cultural „Luceafărul” din orașul rus Novosibirsk. A regizat filmul „Gospodarii deportați”, dedicat celor circa 100 de mii de basarabeni deportați în Siberia. A candidat independent pe circumscripția 49, la este de R. Moldova.

2. Leonid Falcaș – 50 voturi

S-a născut la Chișinău. Este licențiat în Drept, la Universitatea Liberă Internațională din Republica Moldova. A fost stabilit în Rusia în anii 2001-2007, 2009-2015, unde a făcut munci necalificate. În prezent locuiește în Londra, unde activează ca barman și își face studiile în domeniul Business și Management. A candidat independent pe circumscripția 50, la vest de R. Moldova.

1. Petru Neaga- 5 voturi

Și-a făcut studiile la Universitatea Agrară, Facultatea de Economie și Management. Este stabilit de Canada din 2004, unde a făcut cursuri de limbă franceză și și-a echivalat studiile în contabilitate profesională la Universitatea HEC Montreal. Activează în domeniul verificării fiscale în cadrul Agenției de venituri din Quebec. Este un susținător al familiei formate dintre o femeie și un bărbat. Critică actuala guvernare și, deși candidează independent, este membru PAS. Dorește să promoveze politici publice care încurajează diaspora să revină acasă. A fost votat de 5 oameni.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării