main logo
509

Alegeri Hâncești: 3 partide au cerut înregistrarea grupurilor de inițiativă

Trei formațiuni politice au depus la Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Hâncești cereri pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă care să colecteze semnături în vederea susținerii candidaților la funcția de deputat.

Hâncești: 3 partide au cerut înregistrarea grupurilor de inițiativăFoto: știri.md

Solicitată de IPN, Zinaida Dubceac, președinta CECE numărul 38, Hâncești, a spus că joi, 16 ianuarie, cerere a depus reprezentantul Partidul Politic „Şor” în vederea susținerii candidaturii lui Vitalie Balinschi la funcția de deputat, transmite Știri.md cu referire la IPN

Vineri, 17 ianuarie, cerere a depus reprezentantul PSRM în vederea susținerii candidaturii lui Ștefan Gaţcan și reprezentantul PDM – în susținerea candidaturii lui Ion Mereuță. Din momentul depunerii, CECE Hâncești are la dispoziție trei zile pentru a emite decizia de înregistrare sau neînregistrare a grupurilor de inițiativă.

Tot vineri, Partidul Unității Naționale a anunțat că prim-vicepreședintele formațiunii, Vlad Țurcanu, este candidatul la funcția de deputat în circumscripția dată, dar nu a anunțat când va depune cererea pentru înregistrarea grupului de inițiativă. Totodată, Mișcarea Politică Unirea a depus la CEC dosarul pentru a se înregistra în calitate de bloc electoral și a participa la alegerile parlamentare noi din Hâncești.

Din 15 ianuarie și până pe 24 ianuarie, cei care doresc să candideze la funcția de deputat pe Circumscripția numărul 38, municipiul Hâncești, pot depune dosarele pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă care să colecteze semnături în vederea susținerii candidaților. Actele se depun la CECE Hâncești din municipiul Hâncești, strada Mihalcea Hîncu, 126, de luni până duminică.

CEC a stabilit pentru data de 15 martie desfășurarea alegerilor parlamentare noi în Hâncești, după ce deputatul democrat Alexandru Botnari a renunțat la mandatul câștigat în această circumscripție, în favoarea celui de primar al municipiului Hâncești obținut în urma turului doi al alegerilor locale din 3 noiembrie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării