Alege informat: Cetățenii cu drept de vot
Dreptul de a alege îl au cetățenii Republicii Moldova care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, cu excepția celor privați de acest drept prin hotărârea judecătorească de instituire a măsurii de ocrotire judiciară.

Codul Electoral stipulează că cetățeanul participă la alegeri prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Participarea la alegeri este liberă (benevolă). Nimeni nu este în drept să exercite presiuni asupra alegătorului cu scopul de a-l sili să participe sau să nu participe la alegeri, precum și asupra exprimării de către acesta a liberei sale voințe, transmite Știri.md, cu referire la ipn.md.
Alegătorii care nu au înregistrare la domiciliu sau la reședința temporară se pot prezenta la oricare secție de votare. Aceștia vor fi înscriși în lista electorală suplimentară. În cazul alegerilor parlamentare, în lista electorală suplimentară se înscriu și studenții și elevii cu drept de vot înmatriculați la instituții de învățământ într-o localitate în care nu au înregistrare la domiciliu sau la reședința temporară. Ei pot vota la orice secție de votare din localitatea în care își fac studiile, fiind obligați să prezinte actul de identitate și carnetul de student sau elev al instituției de învățământ din localitatea respectivă.
Votanții care, din motive de sănătate sau alte motive temeinice, nu se pot deplasa la secție, pot solicita urna mobilă. De acest drept beneficiază și persoanele deținute sau aflate în arest preventiv, precum și cele aflate temporar în spitale, aziluri sau sanatorii.
Alegătorii din localitățile din stânga Nistrului, care au domiciliul sau reședința temporară înregistrată în regiunea transnistreană, vor putea vota la secții distincte, deschise pe teritoriul aflat sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova. Ei vor fi înscriși în listele suplimentare.
Cetățenii Republicii Moldova, care domiciliază în afara țării, la fel, beneficiază de drepturi electorale depline. Aceștia își exercită dreptul la vot în cadrul secțiilor se votare deschise peste hotare, inclusiv în baza numărului de înregistrări prealabile. La fel, pot vota prin corespondență, moldovenii din 10 țări. Este vorba despre Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Republica Coreea, Australia și Noua Zeelandă.
Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, la data de 1 iulie, în Registrul de Stat al Alegătorilor erau înscriși 3.297.596 de cetățeni.