main logo
1193

Alaiba, despre Chicu: Ministerul Finanțelor avea două scenarii

Deputatul ACUM, Dumitru Alaiba, vine cu o reacție după ce ex-ministrul Finanțelor, Ion Chicu, a declarat că nu există riscuri prea mari pentru bugetul statului și „nu va fi o apocalipsă financiară” în cazul renunțării la înțelegerile cu Fondul Monetar Internațional.

Alaiba, despre Chicu: Ministerul Finanțelor avea două scenariiFoto: știri.md

Potrivit lui Alaiba, pentru moment Guvernul "plătește pentru greșelile, incompetența și lipsa de viziune a guvernării precedente, care a subordonat instituțiile statului intereselor private", transmite Știri.md.

"Fostul ministru al Finanțelor, Ion Chicu, a lăsat la Minister o situație cam complicată. Ministerul era la curent despre situația dată și pregătea câteva scenarii. Principalele două - reducerea cheltuielilor cu 3,5 miliarde lei (care ar afecta consumul, veniturile oamenilor și creșterea economică) sau creșterea TVA cu 2% pentru toate produsele - de la 20% la 22%. Astea erau scenariile.

Citesc cum, din poziția de consilier prezidențial, domnul Chicu se lansează în declarații regretabile, cum că nu va fi ”apocalipsă financiară”. Depinde ce avem în vedere prin ”apocalipsa financiară”. Cert este că oamenii noștri sunt prea răbdători și prea obișnuiți să îndure mult prea multe. Ar fi îndurat și continuarea izolării internaționale în care ne-a aruncat guvernul Filip. Ar fi îndurat și continuarea blocării finanțării externe pentru alți câțiva ani. Alte câteva zeci de mii poate ar fi plecat din țară, fugind de sărăcie.

Declarațiile domnului Chicu sunt declarații politice, pentru că cifrele au rămas la Ministerul Finanțelor.

Iar dacă într-adevăr domnul Chicu nu crede că deciziile planificate sunt optime și are de gând să lupte cu ele, atunci nu are decât să-i recomande domnului președinte să nu promulge legile votate de parlament și să-și asume consecințele", a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.

Amintim că fostul ministru al Finanţelor, Ion Chicu, a declarat că nu există riscuri pentru bugetul statului și „nu va fi o apocalipsă financiară” în cazul renunțării la înțelegerile cu Fondul Monetar Internațional.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării