main logo
8861

Aderarea la UE, cu un pas mai aproape: CC a validat referendumul

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a validat rezultatele referendumului din 20 octombrie, în cadrul căruia cetățenii s-au pronunțat asupra aderării țării la Uniunea Europeană.

Aderarea la UE, cu un pas mai aproape: CC a validat referendumulColaj: Știri.md

Potrivit deciziei Curții, referendumul a respectat toate cerințele legale și constituționale, iar rezultatele exprimate de cetățeni vor putea fi utilizate ca bază juridică pentru următorii pași în procesul de integrare europeană, transmite Știri.md.

Referendumul a fost organizat în urma unei decizii a Parlamentului, iar potrivit datelor CEC, după procesarea proceselor-verbale din cadrul referendumului republican constituțional, 50,46 la sută dintre alegători au votat pentru modificarea Constituției în vederea aderării la UE, iar împotrivă - 49,54% dintre cetățenii cu drept de vot.

Hotărârea Înaltei Curți urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, iar din data publicării va intra în vigoare și proiectul de modificare a Constituției, supus votului la referendum, care prevede introducerea unui nou titlu în Legea Supremă cu privire la integrarea în Uniunea Europeană.

Hotărârea Curții este definitivă și nu poate fi supusă vreo unei căi de atac.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării