main logo
10994

Acuzațiile lui Costiuc: Jurnaliști din R. Moldova care ar fi agenți FSB

Liderul partidului Democrația acasă, Vasile Costiuc, lansează acuzații de-a dreptul explozive, într-un interviu exclusiv acordat Podul.ro, în contextul amplului scandal generat în jurul agentei FSB Natașa Morari, marele subiect al acestor zile.

Acuzațiile lui Costiuc: Jurnaliști din R. Moldova care ar fi agenți FSB

Vasile Costiuc avertizează că Natașa Morari reprezintă doar vârful unor rețele rusești care controlează TV8 și Jurnal TV, structuri ce pozează în televiziuni ”proromânești”, ”proeuropene” și ”anticorupție”, dar care, în realitate, rostogolesc toate formele de moldovenism, în special sub noul chip al așa-zisei națiuni civice moldovenești, fiind născocite, susținute și finanțate de Kremlin, transmite Știri.md cu referire la Podul.ro.

Mai mult chiar, Costiuc îi acuză pe Vladimir Kulminski (viceprim-ministru pentru Reintegrare), Andrei Popov, Igor Boțan și Iulian Groza că sunt ”agenți FSB cu acte în regulă”, cu toții făcând parte din rețeaua clocită de Natașa Morari la TV8, cu scopul de a decide agenda publică și de a manipula opinia publică, prin moldovenism dar și prin intermediul altor narațiuni rusești.

Acestora li s-ar adăuga, acuză Vasile Costiuc, și Vasile Botnaru, directorul biroului din Chișinău al postului Radio Europa Liberă, care preia și împrăștie în mod constant multe dintre mesajele emise de TV8 și Jurnal TV, dar și alte subiecte puțin spus dubioase, și asta nu de ieri, de azi. Vasile Botnaru i-a pus la dispoziție Natașei de la FSB întregul studio al Europei Libere Moldova și i-a preluat în mod uzual scenariile, mesajele și manipulările.”Sunt 100% sigur că Vasile Botnaru e agent FSB. Am indiciile și informațiile mele. Nu este singurul de la Europa Liberă Moldova”, precizează Costiuc.

La Jurnal TV, acuză liderul Democrația acasă, rețeaua FSB este condusă de Val Butnaru și Alexei Tulbure, primul fiind nănașul lui Iurie Roșca, coordonator al Sputnik Moldova, tovarăș al lui Dughin și agent FSB care are interdicție să intre pe teritoriul României. Iurie Roșca este agentul care a compromis mișcarea unionistă din Basarabia, aruncând-o într-o spirală a dezintegrării din care iată că nici astăzi nu e capabilă să iasă – detalii AICI.

Potrivit lui Costiuc, rețelei FSB-iste a Natașei Morari îi sunt afiliați și ”experții” Valeriu Pașa (trimis cu misiuni când la Strasbourg, când în Statele Unite), Tofilat Sergiu, fratele său Oleg, dar și Ștefan Gligor, care și-a făcut partid politic la îndemnul aceleiași Natașa Morari, inventatoare de experți, jurnaliști și politicieni.

Vă invităm să citiți și să distribuiți acuzațiile și dezvăluirile domnului Vasile Costiuc:

Răzvan Gheorghe: Avertizați de ani de zile că Rusia nu controlează doar televiziunile rusești, ceea ce e oricum de domeniul evidenței, ci și televiziuni care pozează în posturi ”românești”, în timp ce, în realitate, rostogolesc narațiunile Moscovei. Domnule Vasile Costiuc, cum vă raportați la marele subiect al acestor zile, la scandalul ce o are protagonistă pe Natașa Morari? 

Vasile Costiuc: Privitor la controlul pe care Rusia îl exercită asupra instituțiilor mediatice din Republica Moldova, eu am avut o abordare sistematică, ani la rând, doar că e foarte greu să contracarezi propaganda și manipularea pe care le-au împroșcat cu atâta abilitate organismele de presă controlate de serviciile speciale rusești. Acum doi ani am participat la o conferință internațională dedicată războiului hibrid și agresiunilor rusești îndreptate împotriva Republicii Moldova, României și Ucrainei. Acolo au fost și invitați din Kiev, și de la București, dar, după cum acționează sau, mai bine spus, după cum nu acționează, cred că Bucureștiul habar nu are ce se întâmplă cu adevărat în acest circ numit ”Republica Moldova”. Scandalul care o are în centru pe Natașa Morari face să cadă masca unor rețele ale FSB care coordonează două televiziuni ce pozează în ”proeuropene”, ”românești” și ”anticorupție”, dar care, în realitate, îndeplinesc directivele decise în cadrul Departamentului Moldova de la Kremlin.

Reporter: Spuneți-mi la ce televiziuni faceți referire. La TV8 și la Jurnal TV? 

Vasile Costiuc: Da. La TV8 și la Jurnal TV fac referire. Atenție, aceste două televiziuni au avut și au o misiune foarte importantă pentru Moscova. Dacă pe partea stângă erau 10 televiziuni, începând cu Publika și terminând cu NTV și alte asemenea, care-s controlate de Federația Rusă și toată lumea știe asta, pe partea de dreapta, pentru segmentul proeuropean, proromânesc au fost puse la lucru alte mecanisme, mult mai sofisticate, de influență, propagandă și manipulare. E motivul pentru care au fost inventate televiziunile TV8 și Jurnal TV. Îmi pare rău că România nu a avut în Republica Moldova o instituție media puternică și bine articulată care să contracareze tot răul pe care l-au făcut televiziunile astea.

Scandalul al cărei protagonistă este acum agenta FSB Natașa Morari e doar vârful mormanului de gunoi rusesc care zace în aceste două televiziuni. Concluziile urmează să fie trase, la modul responsabil și serios, e tot ce sper. Aceste două televiziuni au făcut un rău atât de mare încât încă nu-l putem estima. Cred că ne-am înspăimânta dacă am vedea cât de mult s-a schimbat mentalitatea moldovenilor și așa rătăciți în urma propagandei moldoveniste și a minciunilor rusești revărsate cu nemiluita de aceste două televiziuni. Și Natașa Morari a fost doar vârful de lance al acestor partituri decise la Moscova. În spatele agentei Natașa se află niște rețele ale FSB.

Reporter: Spuneți-mi numele lor, numele agenților FSB implantați la TV8 și la Jurnal TV. La cine vă referiți? 

Vasile Costiuc: Natașa Morari a făcut o echipă bine închegată la TV8, începând cu Vladislav Kulminski, și dacă vă spun numele ăsta, îi găsiți și pe ceilalți, în jurul lui sau mereu postați acolo unde e nevoie de ei. Kulminski lucrează pe față pentru interesele Federației Ruse, el este cel care se ocupă de dosarul transnistrean.

Apoi e vorba despre Andrei Popov, vârful de lance al ”diplomației” Natașei Morari. Tatăl lui Andrei Popov – Mișa Popov, personaj cu vechi grade în KGB – a fost ministru de Externe al Republicii Moldova, diplomat, actual șef la LUKOIL România, construct al FSB unde sunt angajate și remunerate diverse scule ale Moscovei care promovează în continuare moldovenismul rusesc dar și noul chip al acestuia – așa-zisa națiune civică moldovenească.

E vorba și despre moldovenistul Igor Boțan, cel care preia acum TV8 pentru a duce mai departe munca și moștenirea FSB-istă a Natașei Morari.

Pe această listă îl trec și pe un oarecare Iulian Groza, care este fiul unui colonel KGB ce întreține intense legături cu anumite zone din SIS și care promovează de asemenea moldovenismul ăsta civic. Iulian Groza are acum o emisiune la TVR, unde i-a mai coagulat și pe alții din anturajul acesta controlat de ruși, iar în diferite situații vine ca ”expert” și la Publika și la Jurnal TV.

Reporter: Toți aceștia sunt agenți ai FSB? 

Vasile Costiuc: Da. Susțin că toți cei enumerați de mine mai sus sunt agenți FSB cu acte în regulă. Dincolo de asta, cu toții sunt transformați și în agenți de influență ai Federației Ruse, pentru că ei și cei asemeni lor au creat agenda publică în ultimii ani fără ca măcar să aibă o minimă concurență. Televiziunile au monopolizat discursul public cu scenariile, linșajele și verdictele acestor personaje. Se spunea ceva de ”interes” la TV 8 sau la Jurnal TV, era preluat imediat la Europa Liberă, de Vasile Botnaru, care la rându-i este agent FSB, o spun fără pic de dubiu, sunt 100% sigur, am indiciile și informațiile mele.

Reporter: Care este agentura rusească înșurubată la Jurnal TV? 

Vasile Costiuc: Acolo cei mai importanți FSB-iști sunt șefii platformei, Val Butnaru și Alexei Tulbure. Acolo moldovenismul este pompat pe toate planurile. Val Butnaru este nașul lui Iurie Roșca, coordonator al Sputnik Moldova și agent al FSB care a compromis mișcarea unionistă și care are interdicție de intrare pe teritoriul României. La Jurnal TV activează mai multe personaje din vechea agentură a lui Iurie Roșca. Acum, în plin tămbălău, remarc că Jurnal TV depune eforturi însemnate ca să se distanțeze de Natașa Morari, care prin, cum să vă spun, printr-o nefericită întâmplare, a rămas însărcinată și i-a făcut un copil celui mai mare pericol financiar pentru Republica Moldova, interlopului care controla și încă mai controlează o bună parte din sistemul financiar al țării. Remarcați că și Europa Liberă face tot ce e posibil ca să se distanțeze acum de Natașa Morari și de agentura FSB de la TV8.

Recent a ieșit la suprafață informația că, în ultimii patru ani, TV8 a primit 3 milioane și 250 de mii de dolari de la diferiți parteneri externi, printre care se numără și România, în cadrul unui program ce ar viza așa-numita ”presă liberă”, care de fapt este presă rusească. Asta e o mare reușită a FSB, când își promovează sculele și propaganda prin intermediul banilor din Occident și din România. Oare câți bani pentru ”presă liberă” s-au dat și la Jurnal TV, lui Val Butnaru și lui Alexei Tulbure, șefii de rețea de acolo.

Reporter: Ați nominalizat și Europa Liberă Republica Moldova. Cât de amplă credeți că este această rețea de FSB-iști și de agenți de influență ai Rusiei implantați în așa-zisa presă ”proeuropeană”, ”proromânească” și ”anticorupție”, dar care sunt, în fapt, promotorii moldovenismului sub toate formele sale, dar și a altor narațiuni rusești? 

Vasile Costiuc: Într-un spațiu cum este cel al Basarabiei, important pentru strategiile Federației Ruse, este cât se poate de explicabil că Moscova umple așa-zisa presă independentă cu agenții ei, și iată că până acum a înregistrat rezultate bune, a dat dovadă de eficiență, dar asta și pentru că nu i s-a răspuns pe măsură. Rețeaua FSB căpușează și Europa Liberă, și PRO TV, și TVR, o spun cu cel mai mare regret, dar ăsta-i purul adevăr.

Dincolo de aceste aspecte pe care doar orbii nu le văd, trebuie să realizăm că TV8 și Jurnal TV au făcut o breșă importantă pentru Rusia, au spălat și spală creiere, au decis și încă decid agenda publică. Printre altele, lumea să nu uite cât de mult și cât de nedrept au lovit cei de la Jurnal TV în Ion Ungureanu, fiindcă Jurnal TV a mitraliat tot ce înseamnă România în Basarabia, tot ce înseamnă românism. ”Ora de râs” a fost un pluton rusesc de execuție. Cel mai mult l-au linșat pe regretatul poet Nicolae Dabija. Ăștia au făcut praf și pulbere din tot ce înseamnă România, din tot ce-i românesc, din tot ce-i reper moral aici la Chișinău. Au demonizat la comandă români nevinovați, i-au linșat pe luptătorii pentru Unire. La un moment dat mai că ți-era rușine să-i mai saluți pe oamenii ăștia, mai că ajungeai să crezi porcăriile și mizeriile revărsate la ”Ora de râs”.

Reporter: Ce arată acest scandal generat în jurul Natașei Morari? Care sunt concluziile dumneavoastră? 

Vasile Costiuc: Arată că nu se mai poate așa. Arată că presa din Republica Moldova are nevoie de o lustrație. Arată că Rusia controlează și acele televiziuni care pozează că ar fi proromânești și care până nu demult pozau că ar fi ”de opoziție”. V-am spus, Natașa Morari este doar vârful mormanului de gunoi rusesc stivuit la TV8 și la Jurnal TV. Trebuie să recunoaștem că agenta Natașa Morari a fost una dintre cele mai importante piese din rețeaua mediatică a FSB, net superioară multor jurnaliști de la Chișinău și având o capacitate enormă de manipulare și de prelucrare.

Căderea Natașei arată fața hidoasă a presei controlate de Rusia și de infractorii Rusiei. Natașa Morari și rețelele FSB-iste ne-au ținut și încă ne țin captivi ai unor mesaje false, antiromânești prin excelență, ne mențin departe de orice apropiere de România și, vă asigur, departe de orice împlinire a unor idealuri europene, împrăștiate acum în neștire de presa moldovenistă, mai cu seamă în sprijinul națiunii civice moldovenești, noul chip al moldovenismului stalinist. Lucrurile astea nu pot trece neobservate. Intelectualii care au mai rămas la Chișinău trebuie să aibă puterea de a se aduna și de a spune răspicat ceea ce e de spus. E nevoie de o analiză foarte serioasă. Și mai e nevoie și ca noua putere de la Chișinău să caute soluții pentru a rezolva situația presei care e folosită ca o armă de Federația Rusă, implicându-se în politica internă a Republicii Moldova.

Scandalul generat de Natașa Morari e mult mai amplu decât pare, are multe ramificații. Ea a creat și niște organizații neguvernamentale, cum ar fi Watchdog, dar și o rețea de ”experți” – alții pe lângă cei deja enumerați – care sunt promovați intens la TV8 și Jurnal TV. Printre aceștia se numără și un oarecare Valeriu Pașa, care era și este agent de influență al Rusiei trimis cu misiuni când la Strasbourg, când în Statele Unite. O operațiune a FSB este creșterea a astfel de ”experți” care monopolizează sticla televiziunilor și rostogolesc narațiunile Kremlinului.

În acest sens îl nominalizez și pe Tofilat Sergiu, dar și pe fratele lui Oleg, care era consilierul românofobului Chicu și acum e șef la Căile Ferate. Aici este și locul lui Ștefan Gligor, care și-a făcut partid influențat fiind de Natașa Morari și probabil sponsorizat generos de către Platon.

Este vorba, în fapt, de o rețea enormă care domină spațiul politic și agenda publică. Eu vreau să se înțeleagă foarte bine că toată această rețea are un singur beneficiar: Federația Rusă. Este vorba de o caracatiță a Kremlinului. Această situație demonstrează cu prisosință implicarea directă a Federației Ruse în politica internă a Republicii Moldova și influențarea deciziilor la cel mai înalt nivel, pe lângă manipularea opiniei publice. Marea câștigătoare e Federația Rusă.

Regret foarte mult că Guvernul de la București și autoritățile de acolo încă nu înțeleg situația de la Chișinău, dovadă stând faptul că și cu banii României, la fel cum se întâmplă și cu banii europeni, s-au sponsorizat acțiuni antiromânești. Asta în timp ce banii pentru presa tipărită de limba română au fost sistați total.

Din nefericire, dincolo de asta, România nu influențează mai nimic aici, rămâne spectatoare a circului numit Republica Moldova – îmi pare rău să constat lucrul ăsta, mă doare, fiindcă ultima noastră speranță este România. Sper ca acest caz al Natașei Morari și al rețelelor FSB de la TV8 și Jurnal TV să reanimeze discuția și la București, ca să fie posibilă o resetare a tot ce înseamnă finanțări și ajutor oferit acestor pârghii antiromânești, fiindcă cele două televiziuni despre care vorbim au interese vădit rusești. Sper că această lecție va ajunge la București și sper că ea va fi înțeleasă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării