main logo
810

ACUM-PSRM întreabă la CC cum vom vota în caz de anticipate

Deputații Sergiu Litvinenco, Alexandru Slusari și Vasile Bolea au depus o sesizare la Curtea Constituțională (CC) prin care solicită instanței de contencios constituțional să răspundă la niște întrebări.

ACUM-PSRM întreabă la CC cum vom vota în caz de anticipateFoto: știri.md

Deputații sunt interesați cum se va proceda în cazul unor alegeri anticipate, în contextul în care Parlamentul a anulat sistemul electoral mixt pentru a reveni la sistemul proporțional, transmite Știri.md cu referire la Zdg.md.

Potrivit deputaților, necesitatea clarificării acestui aspect nu presupune că partidele din care fac parte se pregătesc de alegeri parlamentare anticipate, ci este necesară pentru „asigurarea previzibilității procesului electoral și a cadrului normativ”.

Anterior, la 26 aprilie, sesizată de trei deputați independenți, CC a declarat că Parlamentul poate modifica sistemul electoral în intervale de timp mai mici decât o legislatură completă, însă noul sistem nu poate fi implementat în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, ci numai în cadrul unor alegeri parlamentare ordinare, cu condiția ca modificarea să aibă loc cu un an înainte de alegeri.

La 15 august 2019, cu votul a 59 de deputați, Parlamentul a votat în lectură finală mai multe modificări la Codul electoral prin care a fost anulat sistemul mixt de vot.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării