main logo
833

ACUM cere ședință specială a Parlamentului. Reacția PSRM-ului

Blocul politic ACUM cere desfăşurarea unei şedinţe speciale a Parlamentului în această săptămână, pe data de 21-22 mai. Despre aceasta a declarat copreşedintele blocului, liderul Platformei DA, Andrei Năstase.

ACUM cere ședință specială a Parlamentului. Reacția PSRM-ului

Potrivit lui, cei 26 de deputaţi ai blocului au înregistrat în Parlament cererea privind desfăşurarea pe data de 21-22 mai a unei sesiuni speciale a legislativului pentru a alege conducerea şi organele de lucru ale Parlamentului, transmite Știri.md cu referire la Infotag.md.

„Propunem convocarea unei şedinţe speciale a Parlamentului pentru a alege preşedintele Parlamentului, preşedinţii comisiilor parlamentare, Biroul Permanent. De asemenea, propunem ca la şedinţă să fie probată ordinea de zi referitoare la interesele cetăţenilor, inclusiv stabilirea datei alegerilor locale generale", a declarat Năstase.

Potrivit lui, "blocul ACUM rămâne deschis pentru găsirea unor decizii constituţionale, legale şi morale cu cei care au declarat că doresc dezoligarhizarea, doresc ca statul să continue să existe ca stat de drept, nu ca stat capturat".

"Vor dori oare aceşti oameni să învingă teama, să dea dovadă de curaj, să lupte, să se alăture nouă în războiul cu mafia, cu sărăcia, cu migraţia masivă din ţară? Acesta este o mare semn de întrebare. Deocamdată nu vedem că ei vor acest lucru", susţine liderul partidului.

El a declarat că trebuie stabilită data alegerilor locale, în cadrul cărora el iarăşi intenţionează să candideze la funcţia de primar al Chişinăului.

"Ei nu vor să organizeze alegeri, deoarece nici PDM, nici PSRM nu au şanse să câştige alegerile primarului de Chişinău", a spus Năstase.

Secretarul executiv al Partidului Socialiştilor, Vlad Batrîncea, a declarat că socialiştii au aflat din presă despre această cerere a blocului de dreapta.

"Cu părere de rău, suntem nevoiţi să constatăm că, în Moldova, politica se transformă într-un show public, bazat pe ceva imprevizibil, alogic şi departe de respectarea cadrului legislativ. Noi nu dorim să facem "jocul patrioţilor" care astăzi declară una, iar mâine - alta. Poziţia noastră rămâne aceeaşi, ea a fost expusă public, după şedinţa Consiliului Republican al PSRM. Suntem dispuşi să continuăm dialogul cu Blocul ACUM imediat ce conducătorii şi reprezentanţii partidelor din componenţa blocului vor mai reduce din ambiţiile lor politice şi îşi vor manifesta disponibilitatea de a participa la formarea unei majorităţi parlamentare stabile şi crearea unui guvern eficient şi funcţional", a declarat socialistul.

El a subliniat că "Parlamentul ar trebui să fie convocat atunci când va apărea o posibilitate reală de a crea o majoritate parlamentară stabilă".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării