main logo
1820

Abia învestit în funcție, Roșca ar putea degreva pentru campania electorală

Roman Roșca, noul vicepremier pentru Reintegrare, învestit în funcție astăzi, 23 iulie, ar putea părăsi Guvernul la sfârșitul lunii august, întrucât figurează pe lista electorală a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Abia învestit în funcție, Roșca ar putea degreva pentru campanieRoman Roșca/Imagine simbol

„Desigur că, dacă iau decizia să rămân pe liste, atunci legea mă impune să degrevez cu 30 de zile înainte, deci în campanie electorală”, a declarat Roman Roșca, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.

Acesta a menționat că nu a luat o decizie finală, fiindcă funcția i-a fost propusă weekendul precedent, iar listele erau deja întocmite. 

De asemenea, Roșca a spus că este pregătit să renunțe la mandatul de vicepremier dacă „asta este necesar pentru țară”.

De menționat că Roman Roșca ocupă poziția 72 pe lista electorală a PAS.

Deputatul Roman Roșca a fost învestit în funcția de vicepremier pentru Reintegrare astăzi, 23 iulie, în cadrul unei ceremonii la Președinție. Acesta a depus jurământul în prezența premierului Dorin Recean și a șefei statului, Maia Sandu.

Funcția de vicepremier pentru Reintegrare a devenit vacantă după ce Oleg Serebrian a fost numit ambasador în Turcia. Luni, premierul a anunțat candidatura deputatului PAS Roman Roșca pentru această funcție.

Citește și: Menținerea păcii în stânga Nistrului, prioritatea lui Roman Roșca

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării