main logo
1595

Vreme rece și fără precipitații: Cum va fi ultimul weekend de toamnă

Ultima lună de toamnă treptat îşi intră în forţe şi, după o perioadă relativ caldă pentru această perioadă, care va continua și la sfârşit de săptămână, vremea se va răci.

Vreme rece și fără precipitații: Cum va fi ultimul weekend de toamnăFoto: unsplash.com

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), în weekend şi luni valorile termice pe întreg teritoriul ţării vor fi de 13-18 grade Celsius, ziua, şi 5-8 grade, noaptea, transmite Știri.md.

În următoarele zile se prevede cer variabil, fără precipitaţii.

Începând de marţi, 8 noiembrie, timpul se va răci, iar mercurul termometrelor treptat va coborî cu 1-2 grade pe zi, ajungând astfel până la 15 grade de căldură.

Noaptea, valorile termice vor scădea cu câteva grade, iar în nord vor ajunge până la un grad.

Totodată, se prognozează ceaţă slabă în orele nocturne şi ale dimineţii.

Potrivit SHS, de regulă, numărul de zile cu precipitaţii în luna noiembrie pe teritoriul ţării constituie în medie 10-13, cu ceaţă – 3-9, cu gheţuş – 1-2, cu viscol – mai puţin de o zi. 

Precipitaţiile cad preponderent sub formă de ploaie. Noiembrie din acest an, deocamdată, se arată a fi generos şi promite încă aproximativ o săptămână de vreme bună.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării