main logo
2981

Recorduri de octombrie în R. Moldova: Fenomenele periculoase posibile

În luna octombrie temperatura medie lunară a aerului este cu 5-6ºC mai joasă față de luna septembrie şi constituie în teritoriu de la +8ºC la nord până la +11ºC la sud.

Recorduri de octombrie în R. Moldova: Fenomenele periculoase posibileFoto: știri.md

Cea mai rece lună octombrie pentru toată perioada de măsurători instrumentale pe o mare parte a teritoriului țării a fost în anii 1946, 1951 şi 1976, când temperatura medie lunară a aerului a variat între +4,0ºC (Briceni, 1946) şi +7,8ºC (Ceadâr-Lunga, 1976), transmite Știri.md.

Cea mai caldă lună octombrie a fost în anul 2020, când temperatura medie lunară a oscilat în teritoriu între +12,8ºC (Briceni) și +15,4ºC (Ceadâr-Lunga).

Valorile temperaturii medii zilnice a aerului pe parcursul lunii pot varia între -1..-8ºC (1912) şi +21..+24ºC (2006).

Trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin valoarea de +10ºC în direcția scăderii ei se semnalează pe teritoriul țării în medie între 7 şi 20 octombrie, prin +8ºC (începutul sezonului de încălzire) – între 18 şi 31 octombrie.

Pentru toată perioada de măsurători instrumentale minima absolută a temperaturii aerului în octombrie a constituit în teritoriu -12,7ºC (Soroca, 26 octombrie 2014), maxima absolută a atins +33,6ºC (Leova, 2 octombrie 1952).

În decursul lunii octombrie pretutindeni se semnalează înghețuri.

Data medie de apariție a înghețurilor la suprafața solului în teritoriu se înregistrează în intervalul 1-15 octombrie, în aer – între 12 și 26 octombrie.

Cu toate acestea, în unii ani înghețuri pe parcursul acestei luni nu s-au semnalat (1989, 1996).

Suma precipitațiilor căzute pe parcursul lunii octombrie constituie în teritoriu în medie 20-40 mm.

Pentru întreaga perioadă de observații instrumentale cea mai mare cantitate lunară a căzut în zona postului meteorologic Codrii-2 (s. Lozova, r. Străşeni, 1998) – 210 mm.

Maxima zilnică a fost înregistrată la postul Codrii-4 (s. Lozova, r. Străşeni, 4 octombrie 1998) – 133 mm.

Pe teritoriul țării numărul de zile cu precipitații în luna octombrie constituie în medie 7-9 zile.

Precipitațiile cad predominant sub formă de ploaie, rareori sub formă de zăpadă.

În unii ani, în a doua jumătate a lunii octombrie se poate forma stratul de zăpadă (Camenca, Râbnița, 16 octombrie 1976), dar el se topește repede.

Grosimea lui maximă pe platformele meteorologice în unele zile a atins 15 cm (22 octombrie 1947, Briceni).

În luna octombrie sunt posibile cețuri (în medie 2-5 zile), oraje (în medie o zi). Se poate semnala grindină, însă frecvența ei este destul de mică (în medie o dată în 10 ani).

Din fenomenele meteorologice extreme în această lună cel mai mare pericol îl prezintă înghețurile, care pot fi semnalate aproape în fiecare an.

În medie o dată în 8 ani se înregistrează ploi torențiale și vânt puternic.

Probabilitatea ploilor torențiale puternice în luna octombrie se reduce în medie până la o dată în 30 ani, iar a ploilor puternice de lungă durată – în medie o singură dată în 50 ani.

Potrivit datelor statistice multianuale, până la 10 octombrie se încheie semănatul culturilor de toamnă.

Grâul de toamnă semănat după 10 octombrie finalizează vegetația în stare de înfrățire slabă, având sistem radicular insuficient dezvoltat şi rezistență scăzută la iernare.

La grâul de toamnă semănat în luna septembrie – în prima decadă a lunii octombrie se semnalează formarea frunzei a treia, iar în decada a doua – înfrățirea în masă.

În această lună pe cea mai mare parte a teritoriului țării rezervele medii multianuale de umezeală productivă în stratul arabil de sol constituie 15-25 mm.

Așa cantitate de umezeală asigură condiții satisfăcătoare pentru dezvoltarea grâului de toamnă.

În decada a doua a lunii octombrie, potrivit datelor multianuale, se încheie vegetația activă a culturilor agricole, care corespunde datei de trecere stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin +10ºC în direcția scăderii ei.

În această perioadă se încheie multe lucrări agricole – recoltarea sfeclei de zahăr, a cartofilor sădiți vara, soiurilor târzii de legume şi fructe.

La culturile pomicole şi vița de vie către sfârșitul lunii octombrie se observă căderea frunzelor. Din cauza înghețurilor timpurii de toamnă se reduce durata de vegetație a viței de vie.

Astfel, se întrerupe procesul de maturizare a corzii şi, prin urmare, acumularea substanțelor de rezervă şi protecție (scade rezistența la ger).

Cel mai mare pericol îl prezintă înghețurile timpurii de toamnă cu intensitatea de -6ºC şi mai jos.

Ele dăunează ochiurile formate pentru anul viitor. Înghețuri cu așa intensitate pe teritoriul țării s-a înregistrează în medie o dată în 10-20 ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării