main logo
6874

Primii fulgi în Moldova: Prognoza meteo și obiceiuri la început de iarnă

Săptămâna curentă, care semnalează şi începutul sezonului de iarnă, va fi caracterizată de temperaturi moderate, cer variabil, iar la finele perioadei sunt posibili şi primii fulgi.

Primii fulgi în Moldova: Prognoza meteo și obiceiuri la început de iarnăFoto: moldpres.md

Potrivit meteorologilor, valorile termice diurne din perioada de referinţă se vor încadra între 1-13 grade Celsius, cel mai cald fiind vineri, 3 decembrie, în centrul şi sudul ţării, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Noaptea se aşteaptă ger, care însă nu va depăşi limita de minus 5 grade, cel mai frig fiind tradiţional la nord.

În mare parte a săptămânii se prevede cer variabil, preponderent însorit, însă la sfârşitul săptămânii se anunţă şi precipitaţii. 

Astfel, potrivit SHS, vineri, la nord sunt posibile ploi de scurtă durată, iar sâmbătă şi duminică, la nord şi centru sunt prognozate şi primele ninsori, slabe, însoţite de lapoviţă.

Prima lună de iarnă, decembrie, este cunoscută în popor sub mai multe denumiri: Undrea, Andrea (luna lui Sf. Andrei), Neios (luna ninsorii), luna lui Cojoc etc.

În cursul acestei luni sunt atestate mai multe începuturi de iarnă: 1 decembrie (calendarul oficial), 6 decembrie (stil nou), 19 decembrie (stil vechi), Moș Nicolae (calendarul popular), solstițiul de iarnă (Calendarul astronomic).

La sate viața economică devine mai liniștită, în timp ce manifestările spirituale legate de Crăciun și Anul Nou se intensifică. Sărbătorile și obiceiurile populare sunt specifice sfârșitului și începutului unui nou an calendaristic.

"Anul se sfârșește şi gazda trebuie să se îngrijească de toate, să vadă dacă nu s-a adunat apă pe semănături, dacă nu trebuie să taie copaci şi tufiș, să vadă dacă vitele sunt bine îngrijite, curățate, nutrite, bine așternute, duse la aer, dacă, pe lângă nutrețul uscat, nu trebuie să se dea şi rădăcini, dacă nu se poate folosi de vreo verdeață pe afară, dacă nu îngheață apa pusă pentru vite şi pentru păsările din curte, dacă pomii acoperiți au destul aer.

Pivnița, de mucezește câte ceva în ea, trebuie afumată cu piatră pucioasă şi aerisită din când în când. Salata şi alte legume, dacă e neaua puțină, se acoperă cu frunze ori cotoare de buruieni.

Iarna nu e ca omul să se lenevească, ci să se odihnească după munca cea grea de peste an. Vitele trebuie ținute în curățenie deosebită şi sarea să nu le-o tragem. Să se care gunoi.

Când gerul e mare, ferestrele pivnițelor să se înfunde. Grajdurile să fie călduroase, căci atunci vitele mănâncă mai puţin. Pleava se opărește și, amestecată cu napi de nutreț ori cartofi, astfel se dă la vite. În chipul acesta se cruță nutrețul", este descrisă luna decembrie în “Calendarele poporului român”.

Alte semne populare arată că un decembrie cu ger bun înseamnă o vară secetoasă şi călduroasă, iar ploi la Crăciun – frig la Paște.

Totodată, multă zăpadă în decembrie este semn de roadă bogată de grâu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării