Meteo 28 decembrie 2021: Cod Galben de ninsori în toată țara
Potrivit prognozei meteorologilor pentru marți, 28 decembrie, în toată țara se așteaptă ninsori. Pe parcursul zilei se vor înregistra maxime de până la +1 grad pe timp de zi, iar noaptea vom avea minime de până la -7 grade.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), vântul va sufla din nord-est, iar presiunea atmosferică va fi normală, transmite Știri.md.
În raioanele de nord valorile termice vor arăta -4...-7 grade la noapte, iar ziua -4...-1 grad.
În zona centrală și în Chișinău la noapte vor fi -2...-6 grade, iar ziua -3...+1 grad.
În partea de sud a țării, noaptea, temperaturile vor ajunge până la -2...-5 grade, iar ziua până la -2...+1 grad.
Potrivit meteorologilor, în următoarele zile se așteaptă ninsori și lapoviță.
Totodată, astăzi, până la ora 09:00, rămâne în vigoare Codul Galben de precipitații puternice pe întreg teritoriul țării.