Codul Galben de ceață, prelungit de meteorologi până pe 29 ianuarie
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis un Cod Galben de ceață, valabil în perioada 28 ianuarie, ora 13:00 - 29 ianuarie, ora 13:00.
Foto: IPNMeteorologii avertizează că pe arii extinse se va menține ceață cu vizibilitatea de 200 de metri și mai puțin, transmite Știri.md.
Totodată, din cauza ceții prognozate și a temperaturilor sub valoarea de 0°C, vor persista condiții pentru intensificarea și menținerea poleiului.
Ceața este un fenomen frecvent în sezonul rece și apare atunci când aerul din apropierea solului este saturat cu vapori de apă, în condiții de vânt slab. În această perioadă a anului predomină cețurile advective, generate de pătrunderea maselor de aer cald și umed peste suprafața răcită a solului.
Specialiștii avertizează că ceața densă reprezintă un risc major pentru transport, în special pentru circulația rutieră, feroviară și aeriană, deoarece reduce semnificativ vizibilitatea.
„În astfel de condiții, numărul accidentelor crește considerabil”, subliniază meteorologii.
În Republica Moldova, cețurile sunt cel mai frecvente în lunile de iarnă, în special în decembrie și ianuarie, iar vizibilitatea scade, de regulă, între 200 și 1.000 de metri. Cazurile cu vizibilitate sub 50 de metri sunt rare, dar pot avea efecte severe asupra siguranței publice.
Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență sporită, să adapteze viteza la condițiile de drum și să utilizeze luminile de ceață, iar pietonii să fie atenți în trafic, mai ales în zonele cu polei.
![]()