main logo
1618

Caniculă în toată țara: Se așteaptă maxime de până la +35 ºC

Meteorologii au anunțat, în perioada 22-24 iulie, Cod Galben de caniculă în toată țara.

Caniculă în toată țara: Se așteaptă maxime de până la +35 ºC

Astfel, pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori cuprinse între +33…+35 ºC, transmite Știri.md.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor, evitând utilizarea focului pe suprafețe deschise în special în preajma lanurilor cu cereale, spațiilor forestiere și locurilor de agrement. 

În condiții de temperaturi ridicate și umiditate redusă, orice scânteie poate produce incendii pe arii extinse. Totodată, pompierii recomandă cetățenilor să se hidrateze corespunzător și să evite ieșirile în stradă la orele amiezii. 

Mai mult, o atenție separată este acordată scăldatului în perioada estivală, astfel persoanele sunt rugate să evite intrarea în apele bazinelor acvatice neamenajate și nedotate cu stații de salvare. Salvatorii atenționează oamenii să-și monitorizeze copiii și să nu le permită scăldatul în locuri neautorizate pentru evitarea riscului de înec.

În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării