146780
Când ar putea cădea primii fulgi de nea în țară. Datele meteorologilor
Meteorologii anunță că Moldova se pregătește pentru prima ninsoare din acest sezon, iar prognoza arată că primii fulgi de nea ar putea cădea săptămâna viitoare.

Conform datelor furnizate de Gismeteo.md, temperaturile vor începe să scadă semnificativ, iar precipitațiile vor lua forma ninsorilor în special în zona de nord a R. Moldova, transmite Știri.md.
Mai exact, prima ninsoare ar putea cădea pe data de 16 noiembrie, când minimele nocturne vor fi de -1 grad. Totuși, pe parcursul zilelor, temperatura poate ajunge până la +5 grade Celsius.