main logo
1129

Avertizare hidrologică: Oamenii, îndemnați să consume rațional apa

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis o avertizare hidrologică de Cod Galben și Portocaliu de scurgere scăzută a apei.

Avertizare hidrologică: Oamenii, îndemnați să consume rațional apaFoto: Imagine simbol

Avertizarea este valabilă în perioada 13-20 septembrie, transmite Știri.md.

În legatură cu stabilirea etiajului de toamnă, SHS atenționează că în râurile Republicii Moldova se va menține Cod Galben de scurgere scăzută a apei pentru râul Prut (pe sectorul orașului Ungheni - satul Brânza) și râurile mici Vilia, Racovăț, Ciorna, Iagorlâc, Ichel, Bâc - aproximativ 40% din valorile medii multianuale lunare.

Totodată, pentru unele zone se atestă Cod Portocaliu. Astfel, în râul Draghiște și Răut (cu afluenții Căinari, Cubolta, Ciulucul de Mijloc), râul Botna și Cogâlnic, se va menține scurgerea scăzută a apei - 10-30% din valorile medii multianuale lunare.

În acest context, specialiștii solicită agenților economici și populației să consume rațional resursele de apă.


Spune-ne opinia ta

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării