Un moldovean din Rusia i-a cerut taximetristului să-l ducă în Moldova
Un cetățean al Republicii Moldova și-a dorit atât de mult să ajungă acasă, încât a inventat un plan „năstrușnic”. Cu toate acestea, taximetristul orașului de pe Neva nu a apreciat ideea moldoveanului.

Bărbatul în vârstă de 51 de ani a chemat un taxi din districtul Moskovskii din Sankt Petersburg, iar la scurt timp, la chemare a venit un automobil marca Lada Granta, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
Ulterior, compatriotul nostru, care, aparent, a servit băuturi alcoolice, a cerut în mod insistent să fie dus la patria sa, în Moldova. Pasagerul nu a acceptat refuzul șoferului, așa că a început să-l amenințe cu o sticlă spartă.
Taximetristul și-a venit repede în fire și a fugit în stradă cu cheile mașinii, în timp ce agresorul a rămas blocat în autovehicul. Deoarece nu a avut de ales, moldoveanul a rămas să aștepte polițiștii.
Ulterior, oamenii legii au aflat că bărbatul care râvnea atât de mult să plece în străinătate deține cetățenia României și cea a Republicii Moldova. Moldoveanul ingenios a fost dus la Secția de Poliție.
Spune-ne opinia ta