Ronin Terente, despre muzică și colaborările cu alți tineri artiști
Mulți îl cunosc datorită rolurilor sale în filme, videoclipuri și spoturi publicitare. Unii i-au citit poeziile sau textele de pe blog, ori i-au ascultat cântecele. Este vorba despre tânărul poet, actor și solist Ronin Terente, cunoscut deja și ca „Terentes”, un pseudonim recent care ar însemna că ar aduce un suflu nou în creația sa.

De curând, Ronin Terente a lansat o nouă piesă „AleLuia”, în colaborare cu Paul Small și Garbet. Acesta nu obosește să-și uimească fanii cu noi abordări și stiluri în muzică, poezie și nu doar, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
„La un moment dat eram deja sătul de precedentul heteronim. Am ajuns acolo unde plănuiam să ajung cu numele ăla și nu mai avea niciun sens să bat pământul în loc. M-am gândit că ar bine să inventăm un alt heteronim, pentru că aș fi vrut eu să mă las de muzică, dar e ceva înăuntru care mă împinge să fac acest lucru. Am început să fac piese mai comestibile, mai comerciale”, spune artistul.
Ronin a participat la prima ediție a taberei de creație „Moldova are voce”, alături de alți tineri interpreți. Atunci a fost scrisă piesa „AleLuia”, împreună cu Paul Small și Garbet, pe care au lansat-o de curând.
„Eu am lucrat cu Pavel Malishev pentru piesa „Aleluia”, fiind ajutat de Dara și Garbet. Am făcut textul și aranjamentul în 20 de minute. Am avut un vibe de creativitate. A ieșit o piesă foarte curioasă”, povestește Ronin.
Refrenul piesei reprezintă un joc de cuvinte, ce face trimitere la bine cunoscuta formulă creștină. Ronin Terente încearcă să fie mereu în ritm cu tendințele, deși uneori s-a dovedit a fi măcar cu jumătate de pas înaintea lor.
„Eu sunt o persoană care vrea să fie conectată la tot ceea ce se întâmplă. De aceea, eu ascult aproape toate piesele noi care apar în Republica Moldova. Eu, cel puțin, încerc să fiu în lumea artistică atât cât pot, cât mă duce capul”, afirmă muzicianul.