main logo
1489

Primele imagini de la nunta lui Justin Bieber cu Hailey Baldwin

Justin Bieber şi Hailey Baldwin şi-au unit destinele pentru a doua oară, de data aceasta în cadrul unei ceremonii religioase, desfăşurată luni, în prezenţa familiei şi a prietenilor, într-o staţiune din Carolina de Sud.

Primele imagini de la nunta lui Justin Bieber cu Hailey BaldwinFoto: elle.ro

Cei doi şi-au spus jurămintele în cadrul unei ceremonii ce a avut loc într-o capelă din staţiunea Montage Palmetto Bluff, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

La ceremonie au fost prezenți circa 150 de invitaţi, printre care s-au aflat vedete precum Ed Sheeran, Kylie şi Kendall Jenner, Usher şi actorul Alec Baldwin, unchi al miresei. Hailey este fiica actorului Stephen Baldwin.

Cântăreţul canadian Justin Bieber şi modelul Hailey Baldwin s-au căsătorit anul trecut, în luna septembrie, şi au confirmat evenimentul pe reţelele de socializare la două luni după ce s-a aflat că cei doi au certificat de căsătorie eliberat în SUA, scrie Agerpres.

Bieber, în vârstă de 25 de ani, şi Baldwin, de 22 de ani, s-au întâlnit pentru prima oară la începutul adolescenţei şi au început o relaţie serioasă în urmă cu doi ani, notează Reuters.

În septembrie anul acesta, vedeta pop a dezvăluit pe reţelele de socializare că a făcut numeroase greşeli în trecut, că a consumat droguri şi că, în ciuda succesului, “nu şi-a mai dorit să trăiască”. 

Tânăra vedetă, care a urmat un tratament împotriva depresiei, a dat vina pentru aceste lucruri pe faptul că a devenit star de la o vârstă precoce. 

“Din fericire am fost binecuvântat cu oameni extraordinari, care mă iubesc, iar acum traversez una din etapele cele mai fericite ale vieţii mele”, a încheiat interpretul cântecului “Sorry”, referitor la recenta sa căsătorie cu Hailey Baldwin.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării