main logo
495

O moldoveancă stabilită în SUA a devenit proprietara unui renumit restaurant local

Natalia Bulgar este originară din Moldova, din orașul Vulcănești. De câțiva ani, tânăra se află în SUA, iar în 2015 aceasta s-a căsătorit cu iubitul ei, american, Andrew Thompson.

Recent, soții au redeschis un restaurant în localitatea în care sunt stabiliți.

Timp de un an și jumătate, restaurantul „iconic” Port O ‘Call din Kill Devil Hills, un orășel din Carolina de Nord, a fost închis din motiv că fostul proprietar a decedat. Pe 28 mai, de Memorial Day, ziua în care se comemorează soldații americani care au murit în luptă sau în serviciul militar, acest local își va deschide din nou ușile, datorită soților Andrew și Natalia Thompson care au închiriat restaurantul pe o perioadă de cinci ani, scrie diez.md.

Restaurantul Port O ‘Call va avea și un nou nume, „Seacrets Restaurant and Entertainment”.

„După cum mulți dintre voi știți, ne-am avântat într-o nouă aventură. Suntem mândri că vom prelua vechiul Port O Call. Acesta a fost un vis de-al nostru de când ne-am întâlnit. În cele din urmă, este aproape să devină o realitate. Vom respecta amintirile pe care le-a adunat toată lumea în acest loc. Și promitem că ne vom pune sufletele în tot ceea ce facem”, a scris moldoveanca pe pagina sa de Facebook.

Natalia și Andrew au povestit pentru presa locală că meniul restaurantului va fi foarte variat, de asemenea pe timp de noapte va fi muzică live. Localul va fi folosit și ca loc de desfășurare pentru evenimente caritabile.

Restaurantul Port O ‘Call din Kill Devil Hills a fost deschis în 1970, iar de-a lungul timpului a devenit un local foarte popular, unde se adunau muzicieni renumiți cum ar fi Leon Russell, Hootie și Blowfish, Dave Matthews și Whalers. Acum după ce fostul proprietar a decedat, fiica acestuia este foarte încântată de faptul că restaurantul va prinde din nou viață.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării